Pauzele neaşteptate ne scot din rutină şi ne arată adevăratul potenţial
Din când în când simţim nevoia să luăm o pauză de la tot şi toate, să ne detaşăm de lumea exterioară, să medităm la ceea ce am făcut bine sau rău, să ne reîmprospătăm forţele şi să o pornim pe un nou drum. Uneori facem asta siliţi de viaţă, alteori decidem noi înşine că aşa trebuie să se întâmple pentru că stagnăm, că nimic nu funcţionează aşa cum ne dorim şi că locul în care ne aflăm nu ne ajută să creştem nici profesional, nici uman. Pentru mine, ultimii patru ani şi jumătate au fost ani de încercare în care am învăţat lucruri noi despre propria persoană şi despre oameni, despre felul de a fi al lumii şi despre cât de imprevizibilă poate fi viaţa. I-am pierdut rând pe rând pe tata, bunica şi mama şi nimic nu a mai fost la fel. În acelaşi timp, prin grija bunului Dumnezeu am primit o nouă familie, iar căsătoria a venit să întregească pierderile suferite. Soţul şi familia lui extinsă au devenit noua mea familie. Cerul în marea lui generozitate a început să completeze locurile rămase libere şi să-mi ofere speranţă şi încredere atunci când credeam că nu mai este nimic de făcut.
Deşi nu vrei neapărat să iei o pauză, viaţa te sileşte să o iei, punându-te faţă în faţă cu tot felul de situaţii, care te determină să te retragi. Cel puţin aşa s-a întâmplat în cazul meu. Mi-am dorit de foarte mult timp să creez un spaţiu în care să le vorbesc oamenilor despre ceea ce cred eu că este cu adevărat important, dar niciodată nu s-a putut pentru că priorităţile au fost mereu altele. „În luminile rampei” a fost un proiect de sertar, care a aşteptat mult timp până s-a concretizat în 2020 şi a devenit ceea ce este astăzi. Am fost silită de împrejurări să mă reorientez profesional şi să construiesc acest loc. Într-un fel ar trebui să le mulţumesc celor care mi-au decis următorul pas în carieră şi să mă reinventez pentru că am putut pune în practică proiectul pe care îl aveam în minte. Altfel aş fi fost în acelaşi loc, la fel de obosită, frustrată şi total nefericită, tânjind după interviuri şi articole de substanţă. Numai că orice proiect vine cu noi provocări. Este foarte greu să construieşti ceva de la zero, să mizezi pe valori care nu au nicio importanţă pentru cei din jurul tău, să crezi că educaţia, bunul simţ şi manierele sunt singurele lucruri care contează cu adevărat, să te foloseşti de cuvânt şi de imagine pentru a-ţi susţine pledoaria şi să îi convingi pe oameni de sinceritatea intenţiilor tale.
Mie nu-mi plac şi nu mi-au plăcut niciodată pauzele, dar trebuie să recunosc faptul că viaţa, care este un maestru desăvârşit ne pune câteodată în ipostaza de a ne opri şi de a ieşi din rutina zilnică. Viaţa ne învaţă să nu ne mai zbatem atât pentru lucruri efemere şi să facem ceea ce ne place cu adevărat. Învingători sunt cei care îşi îndeplinesc visurile. În general, oamenilor le este teamă de pauze şi de situaţiile pe care nu le pot controla. Nu sunt dispuşi să o ia de la început. Pentru majoritatea, pauza echivalează cu concediul de două săptămâni din vară pe care îl petrec la munte sau la mare. Pentru foarte puţini, pauza înseamnă o resetare a valorilor profesionale şi umane. Şi poate că din această cauză există în România atât de multă frustrare, invidie, lipsă de profesionalism, delăsare. Oamenii nu au puterea şi capacitatea de a lupta pentru visurile lor, pentru ceea ce îi face fericiţi şi mândri. Trăiesc în virtutea inerţiei, se mulţumesc cu puţin şi îi lasă pe ceilalţi să decidă ceea ce este bine pentru ei. Numai că binele altora nu este şi binele lor. Este adevărat că în ţara noastră mentalităţile se schimbă foarte greu. Este nevoie de zeci de ani pentru ca lucrurile să fie făcute şi în alt mod. Părinţii noştri au fost învăţaţi că trebuie să ai un serviciu toată viaţa şi de acolo trebuie să ieşi la pensie. A face o pauză profesională este o tragedie. A-ţi urma visele este un moft.
Cred că trebuie să ne urmăm visurile şi să ne construim viaţa pe care ne-o dorim. Aşa este corect faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi membri ai societăţii. Frustrarea noastră devine frustrarea celorlalţi. Neliniştea noastră devine neliniştea celorlalţi. Delăsarea noastră devine delăsarea celorlalţi. Atunci când noi suntem fericiţi şi împliniţi şi cei de lângă noi sunt la fel. Mulţumirea noastră o transmitem şi celorlalţi. Poate că ar trebui ca şi în Occident, şi implicit la noi, să se adopte modelul din Bhutan, o țară din sudul Asiei, aflată la poalele Munților Himalaya, unde a fost inventat în 1972 conceptul de Fericire Națională Brută (GNH), iar venitul naţional brut se măsoară în fericire şi nu în bani. În Bhutan există chiar şi un Minister al Fericirii, iar cetăţenii beneficiază de educaţie universală şi de asistenţă medicală gratuită. Visul meu a fost dintotdeauna să mă ocup de scris şi să mă întâlnesc cu oameni interesanţi. Acesta s-a împlinit şi îi mulţumesc Cerului că s-a întâmplat aşa. Apoi, mi-am dorit să fiu înconjurată de cărţi şi să citesc cât mai mult. Din punctul meu de vedere, librăria este locul de muncă perfect. Până acum, nu am muncit niciodată într-o librărie, dar sunt convinsă că, la un moment dat, se va ivi şi această oportunitate. Dorinţele pe care le trimitem în Univers se îndeplinesc atunci când ne aşteptăm mai puţin, nu? Trebuie să facem ceea ce este potrivit sufletului nostru. Viaţa este prea scurtă pentru a fi irosită.
Luarea unei pauze este, uneori, necesară. Este un exerciţiu eficient să priveşti trecutul, să analizezi ceea ce ai făcut bine şi ceea ce ai greşit, să-ţi vezi prezentul şi să decizi cum va arăta viitorul. Tu şi nimeni altcineva, părinţi, bunici, rude apropiate, trebuie să hotărăşti ce îţi place cu adevărat. Este locul tău de muncă aşa cum ai visat? Vii cu plăcere la muncă sau lucrezi doar pentru a avea un venit? Îţi urmezi pasiunea sau dimpotrivă? Eşti suficient de puternic pentru a lăsa totul în urmă şi a o lua pe drumul tău? Cea mai mare greşală pe care o putem face este să ne comparăm cu ceilalţi. Suntem fiinţe unice, cu poveşti unice, cu destine unice. Singurii cu care ne putem compara suntem noi înşine. În fiecare zi trebuie să găsim cea mai bună versiune a noastră. Să fim mai buni astăzi decât ieri. Numai aşa vom progresa. Restul sunt vorbe şi nu ne ajută în niciun fel. Noi suntem constructorii propriului destin. „Menţine-ţi gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale. Menţine-ţi cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acţiunile tale. Menţine-ţi acţiunile pozitive pentru că acţiunile se transformă în deprinderile tale. Menţine-ţi deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale. Menţine-ţi valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău”, spunea Mahatma Gandhi. Şi să le fim recunoscători celor care ne-au refuzat cândva în viaţă pentru că datorită lor am reuşit pe cont propriu…