În ultimele luni am auzit mai mult ca niciodată două cuvinte repetate obsesiv: război și pace. S-a vorbit atât de mult despre pace încât cuvântul și-a pierdut sensul. Din nefericire, pace a ajuns să însemne război pe toate planurile – politic, economic, social, uman. Lumea este din ce în ce mai divizată, mai învrăjbită, mai radicală. Nu mai are timp de dialog, de înțelegerea celuilalt, de comunicare reală. Cei mai puternici oameni ai lumii și-au pierdut busola și nu mai discută decât despre anexarea de teritorii, despre impunerea de taxe, despre îndepărtarea celor care nu se supun și nu respectă noile directive. În fiecare seară urmărim buletinele de știri și vrând-nevrând pesimismul ne cuprinde. Se întâmplă lucruri pe care acum 10-20 de ani nu le-am fi crezut posibile. Planeta a devenit un imens spațiu imobiliar din care Statele Unite ale Americii și Rusia vor să ia o bucată cât mai mare pentru a-și satisface orgoliile mărunte și setea tot mai mare de bani. Despre înțelepciune nici nu poate fi vorba…
Astăzi civilizația umană trece printr-o transformare profundă, probabil cea mai importantă de la căderea zidului Berlinului și de la instaurarea democrațiilor în Europa de Est în 1989. Are loc o resetare a lumii. Nimic din ce a fost până acum nu va mai fi la fel în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat. Din punctul meu de vedere, umanitatea se află în cea mai bună perioadă a ei din punct de vedere material, dar și în cea mai periculoasă. Banii și consumul ne-au schimbat tuturor felul de a fi, iar președinții SUA și ai Rusiei o confirmă pe deplin. Nu ne mai interesează să fim, ne interesează să dobândim, să avem, să deținem. Și ei nu vor decât să dobândească, să aibă, să dețină. De exemplu, câți dintre noi mergem în vacanță în Italia, Franța sau Spania pentru cultură, pentru a vizita muzee și librării, pentru a ne cultiva spiritul? Foarte, foarte puțini. Cei mai mulți plecăm în străinătate pentru a merge la mall, pentru a face cumpărături, pentru a mânca și a bea fără măsură. Asta este distracția adevărată! Și, apoi, cum să le spui prietenilor că tu ai fost la muzeu și ți-ai cumpărat niște albume de artă? Nu se face așa ceva. Exclus. Din păcate, azi contează să ai mai multe lucruri ca semenul tău, să mergi vacanțe în locuri cât mai exotice și să pozezi în cel mai fericit om de pe pământ. Nu contează să fii o persoană cu principii și moralitate. Rețelele de socializare cultivă din plin narcisismul și ipocrizia. Acum nu ne mai punem fotografiile pe perete acasă, le punem pe internet. Întreaga lume poate vedea ce familii fericite avem, ce job de succes avem, ce lecții de moralitate dăm. Dar oare este chiar așa? Prosperitatea ne-a adus într-un punct critic. Afirmația că „ni s-a urât cu binele” este pe deplin justificată. Din acest motiv trebuie să fim mai lucizi și mai responsabili ca oricând. A venit vremea să căutăm în interiorul nostru resurse pentru a fi mai buni, mai echilibrați, mai iertători. Să înțelegem în ce situație ne aflăm și ce trebuie să facem în continuare. Să nu lăsăm ura să ne copleșească și să ne ia mințile. Nu cu violență se schimbă lucrurile, ci cu voință, comunicare și răbdare. Schimbarea în lume începe cu noi. Dacă noi ne respectăm pe noi înșine, ne impunem anumite reguli și le aplicăm întocmai. Nu așteptăm ca ceilalți să le înfăptuiască, le înfăptuim noi.
Conflictele între oameni și între țări sunt din ce în ce mai puternice. Poate că ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a răspunde cu aceeași monedă celor care ne admonestează, să nu ridicăm pumnul asupra celor care ne agresează, să evităm conflictele de orice fel și să nu lăsăm răul sub nicio formă să ne domine. Am observat în ultima vreme o escaladare a violenței fizice, verbale și vizuale. Oamenii au devenit din ce în ce mai răi, mai violenți, mai egoiști, mai lipsiți de empatie. Parcă nu mai au puterea de a ierta, de a înțelege lucrurile, de a fi buni și răbdători. Vor să aibă numai ei dreptate și în felul lor. Punct. Părerile celorlalți nu contează și nu interesează. Locul dialogului a fost luat de monolog. Părinții și bunicii m-au învățat să dăruiesc și să primesc pe oricine vine în casă cu bucurie. Să fiu întotdeauna pregătită pentru a pune ceva pe masă și a adresa o vorbă bună. Să ajut atâta cât pot la momentul respectiv și să nu întorc niciodată spatele celor care se află în suferință. Mama îmi spunea tot timpul să ofer pentru că tot ceea ce trimitem în lume vom primi cândva înapoi. Când ne așteptăm mai puțin. Mi se pare că azi ne-am pierdut capacitatea de a dărui și de a fi buni. Ceea ce se întâmplă astăzi în SUA este absolut uluitor. Pentru mine, America a fost mereu un tărâm fermecat. Încă din copilărie eram fascinată de această țară imensă și am asociat Statele Unite cu libertatea, creativitatea și îndeplinirea tuturor visurilor. Nicio secundă nu mi-am imaginat că ar putea fi altfel. Văzând deciziile președintelui Trump am un nod în gât și îmi dau seama că nimic nu va mai fi la fel mâine. Totul se va schimba radical, dar nu în bine. Ne așteaptă vremuri din ce în ce mai grele. Taxele comerciale impuse în data de 2 aprilie 2025 ne vor scumpi și mai mult viața. Drept dovadă bursele din întreaga lume s-au prăbușit, mii de miliarde de dolari s-au evaporat și oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva acestei decizii total neinspirate. Pe de altă parte, mi se strânge sufletul când aud că oamenii de știință americani, profesioniștii din educație și din sănătate sunt alungați pentru că nu mai corespund noilor direcții ale administrației. Este de-a dreptul revoltător! În opinia mea ar fi trebuit angajați mai mulți oameni în aceste domenii pentru că educația, sănătatea și știința reprezintă viitorul. Dar ce contează părerea mea!
Peste puțin timp va fi Sfânta Sărbătoare a Paștelui. De curând am citit o zicere a Papei Francisc ce m-a pus pe gânduri: „Mănâncă ce vrei în Săptămâna Mare, jertfa nu este în stomac, ci în inimă. Oamenii se abțin să mănânce carne, dar nu vorbesc cu frații sau rudele lor, nu își vizitează părinții și nici nu au grijă de copiii lor. Nu își împart mâncarea cu cei care au cea mai mare nevoie, își iau copiii de la tatăl, mama sau bunicii lor, critică viața altora, își maltratează partenerii etc. Carnea nu te face un om rău, așa cum un file de pește nu te va face un sfânt. Este mai bine să cauți să ai o relație bună cu Dumnezeu, făcând bine altora. Să fim mai puțin aroganți și mai smeriți la inimă”. Oare nu facem toate astea în mod constant? Oare nu ne jignim, nu ne criticăm, nu ne înțelegem semenii în fiecare zi? Oare nu suntem mai egoiști ca niciodată și ne dorim ca noi să avem totul și ceilalți nimic? Oare nu facem totul de fațadă pentru că dă bine la imagine? Oare nu suntem buni numai de Paște și de Crăciun pentru că în restul timpului suntem de o răutate înfiorătoare? Oare nu îi ajutăm pe ceilalți decât atunci când avem și noi un interes pentru că în rest nu ne interesează? Câți dintre noi facem gesturi de bunătate din convingere? Oare nu ne sfâșiem între noi tot timpul și nu ne pasă de consecințe? Ar trebui să medităm mai des la toate astea și să înțelegem că numai comunicând sincer și lucrând împreună, în ciuda diferențelor care există între noi, vom reuși să schimbăm lumea în bine… Și să nu uităm că trăim pe o planetă minunată care încă ne mai acceptă în generozitatea ei să o locuim deși i-am produs atâtea probleme…