Contextual, am luat o pauză mai lungă de scris în acest an, deși nu mi-am dorit-o. O renovare de câteva luni, absolut necesară din mai multe puncte de vedere, mi-a dat peste cap programul și m-a resetat într-un fel pe care nu l-am plănuit și nu l-am anticipat deloc.
Senzația pe care am trăit-o în această perioadă a fost aceea că eu nu mă locuiesc pe mine, că trebuie să fac lucruri care nu-mi plac neapărat, dar care sunt indispensabile pentru că moștenirea bunicilor și părinților trebuie dusă mai departe, mai ales că ea a fost construită în ani cu trudă și efort. Ceea ce părea simplu la început s-a dovedit a fi mult mai complicat pe parcurs. Astfel mi-am dat seama cât de mult îmi lipsește cititul și scrisul, cât de departe sunt de Anca cea reală care nu-și mai poate satisface curiozitatea și setea de cunoaștere. Este foarte greu să îți găsești inspirația și starea potrivită pentru scris atunci când trebuie să alegi și să cumperi materiale de construcții, să planifici bugete și să le respecți, dar mai cu seamă să găsești meseriașii care să dea viață proiectelor pe care le ai în minte. Acum răsuflu ușurată deoarece recondiționări importante vor trebui făcute abia peste 20-30 de ani…
Trebuie să recunosc faptul că mie nu-mi plac pauzele nici în carieră, nici pe plan personal. Eu sunt obișnuită să muncesc de dimineață până seara. Desigur, totul vine și a venit cu niște costuri de sănătate, pe care le-am plătit la momentul respectiv, dar nu m-am temut niciodată de ele. Uneori trebuie să luăm pauză, forțați de împrejurări sau poate printr-un joc al destinului, și să facem lucruri care nu se află pe lista noastră de priorități. Așa s-a întâmplat de fiecare dată în cazul meu. Acum, de pildă, am înțeles cum lucrează efectiv oamenii, cum se raportează la calitate, cum prețuiesc munca și ce relație au cu banii. Am constatat că sunt oameni care apreciază corect munca pe care o execută, cu care îți face plăcere să discuți și să îi primești în curtea ta, dar sunt și oameni pentru care banul este mai important decât calitatea lucrului pe care îl oferă. Oricum, în România totul este foarte scump, de la materiale și până la manoperă. Trebuie să fii stăpân pe bugetul pe care îl ai dacă vrei să termini ceea ce ai început. Dacă vrei să faci o renovare trebuie să te gândești foarte serios și să iei în calcul toate variabilele, dar mai ales să știi când să te oprești.
Pauzele sunt bune într-un fel pentru că te fac să te întrebi cât de mult iubești realmente ceea ce faci, cât de motivat ești, cât de mare este dorința de a te întoarce la activitatea care îți place cel mai mult, cât de dor îți este de pagina albă de hârtie, cât de mult vrei să împărtășești celorlalți trăirile, emoțiile și experiențele tale, cât de puternică și tainică este legătura ta cu cuvântul, acel instrument care poate înălța sau doborî lumi. Oricât am încercat în acești ani să fac altceva în afara scrisului nu am reușit. Niște fire invizibile m-au împiedicat să lucrez în alte domenii, deși mi-am dorit enorm. Am înțeles, astfel, că niciodată nu mă voi putea ocupa de altceva. Meseria mea este cuvântul și orice aș face tot la el mă voi întoarce. El este rațiunea mea de a fi. Eu am scris întotdeauna pentru că așa am simțit. A fost și este felul meu de a mă raporta la lume. Este contribuția mea la această lume în care m-am născut printr-un miracol al naturii. Cuvântul este elementul care mă ține în viață și îmi dă motivația să merg mai departe chiar și când totul este foarte dificil.
Scrisul este, fără îndoială, o activitate solitară. Nu poți scrie oricând și oricum. Eu, cel puțin, nu pot scrie în orice condiții. Scrisul la cotidian, pe care l-am practicat ani de zile, este diferit de cel la o revistă săptămânală sau lunară. La ziar, știrea trebuie livrată repede, corect și coerent. Tipul de scriitură pe care îl practic acum este altfel față de cel de la ziar. Aici, eu îmi aleg subiectele și felul în care le pun în pagină. Nu sunt constrânsă de nimeni și am o libertate care îmi lipsea la ziar unde depindeam de evenimentele zilnice și de politica editorială. Cert este faptul că există o singurătate a omului care scrie. În fața paginii de hârtie ești singur. Scriind, faci o introspecție în interiorul tău și ceea ce găsești acolo împărtășești, mai apoi, cititorilor. Prin scris dezvălui tainele sufletului tău, vulnerabilitățile tale, evoluția ta umană și spirituală de la acel moment, bucuriile sau fricile tale. Te arăți lumii așa cum ești. Puternic. Vulnerabil. Emoționat. Sensibil. Cuvintele nu fac altceva decât să dea contur personalității tale. Perioada aceasta aglomerată și complicată mi-a dat posibilitatea să aflu ceea ce este cu adevărat important pentru mine. Și mi-a dat motivația să continui, să visez și să am încredere în viitor. Pentru că eu sunt arhitectul propriului viitor…