Viaţa este un cadou formidabil pe care l-am primit şi pe care trebuie să-l preţuim în fiecare secundă
Atunci când ne trezim dimineaţa şi vedem lumina soarelui nu ne gândim niciodată cât suntem de privilegiaţi pentru că ni s-a mai dat încă o zi pe Pământ să ne bucurăm de toate minunile de pe suprafaţa lui şi să ne înfruptăm din toate bunătăţile pe care ni le oferă cu generozitate. Luăm totul foarte uşor, credem că totul ni se cuvine, merităm să avem ceea ce avem pentru că suntem cei mai puternici de pe planetă, dar nu ne punem problema că, de fapt, universul ne-a mai îngăduit să avem parte de toate acestea pentru încă o perioadă, care poate fi mai lungă sau mai scurtă. Percepţia asupra vieţii şi lumii ni se schimbă abia după ce pierdem pe cineva drag. Pierderea mamei, eveniment care a prilejuit şi absenţa mea îndelungată din acest spaţiu, m-a făcut să înţeleg cât de preţioasă este viaţa şi cât de urât ne purtăm cu ea, considerând că noi suntem indestructibili. Suntem atât de absorbiţi de treburile zilnice încât pierdem din vedere lucrul cel mai important – viaţa însăşi.
Viaţa este un miracol pe care îl trăim secundă de secundă, oră de oră, zi de zi, săptămână după săptămână, an după an. Am venit din neant, am luat această formă, am primit suflare de viaţă şi tot ce ni se întâmplă este o minune în sine. Nimeni nu ne poate explica raţional de ce ne-am născut în acest secol, în familiile acestea şi nu în altele, de ce am întâlnit anumiţi oameni şi am dobândit anumite experienţe. Deşi nu ştim răspunsul la aceste chestiuni, trăim aici şi acum pe acest pământ bogat, frumos şi plin de lumină. Pământul în marea lui înţelepciune ne lasă să fim orgolioşi şi aroganţi, dar ne dă câte o lecţie la momentul potrivit şi ne face să ne schimbăm atitudinea. Faptul că suntem sănătoşi, că nu ne doare nimic, că vedem, că auzim, că ne putem folosi mâinile, picioarele şi mintea pentru a crea lucruri şi a rezolva problemele existenţiale este un dar şi ar trebui să îi mulţumim Cerului pentru că ni l-a oferit. Sănătatea şi mintea limpede până la vârste înaintate sunt nişte cadouri formidabile de care trebuie să fim mândri, dacă putem beneficia de ele.
În aceste luni în care boala, suferinţa şi perspectiva morţii au făcut parte din tabloul familiei mele am înţeles cât este de important este să ne protejăm sănătatea, să ne facem analize anuale şi controale periodice, dar mai ales să nu ne fie frică de doctori şi de tratamentele acestora. Mamei i-a fost o teamă teribilă de medici, aşa cum îi este întregii generaţii născute în anii ’50 în România. Din acest motiv, am dus o luptă acerbă pentru a o convinge să meargă şi să se trateze. A acceptat cu greu, numai că eforturile medicilor au fost în zadar. Corpul ei a spus nu la tot ce i s-a administrat şi în cele din urmă inima i-a cedat. Eu vreau să le mulţumesc medicilor şi asistenţilor care au avut-o în îngrijire, dar se pare că mama nu a mai vrut să lupte şi cei 19 ani de suferinţă, de la prima operaţie majoră, şi-au spus cuvântul. Toată familia a fost alături de ea până la ultima picătură de energie, iar eu am crezut cu îndârjire că ştiinţa va face un miracol şi că toate planurile pe care le-am făcut după venirea de la spital se vor concretiza. Nu s-a întâmplat aşa pentru că o forţă mai puternică decât noi a decis altfel.
Susţin cu tărie că viaţa este o minune şi vă îndemn şi pe dvs., cei care ne citiţi şi ne acordaţi atenţie, să faceţi tot ce vă stă în putinţă şi să preţuiţi ceea ce aveţi. Mergeţi la medic o dată pe an şi trataţi toate afecţiunile de care suferiţi, apelaţi la psiholog, dacă vă este frică de injecţii, medici, tratamente şi spital, vorbiţi sincer cu preotul sau duhovnicul despre temerile avute şi mai ales, nu lăsaţi timpul să treacă în speranţa că lucrurile se vor îndrepta de la sine. Bolile nu se vor vindeca singure. Dimpotrivă, se vor agrava şi vă vor pune viaţa în pericol. Mai devreme sau mai târziu. Aveţi grijă de dvs. Nimic pe lumea asta nu valorează mai mult decât viaţa. Este cel mai important bun pe care l-aţi primit. Toate celelalte sunt efemere şi nu înseamnă nimic. Banii, casele, pământurile, relaţiile cu persoane de vază din societate nu valorează nimic dacă nu aveţi sănătate. Fericirea este dată de starea de bine, de pacea interioară, de relaţiile armonioase cu sine şi cu ceilalţi, de găsirea propriului drum şi de practicarea unei meserii în care ingredientele principale trebuie să fie pasiunea, conştiinţa şi responsabilitatea.
Doliul este o perioadă de meditaţie, care ne îndeamnă să reflectăm la ceea ce am făcut bine sau rău până acum şi la ceea ce avem de schimbat în viitor. Fie că vrem sau nu trebuie să lăsăm trecutul în urmă şi să admitem cu inima deschisă noi începuturi. Repetarea greşelilor trecutului nu ne va face bine. Trebuie să facem totul altfel. Să nu mai fim aroganţi şi plini de noi. Să fim îngăduitori cu noi şi cu semenii noştri. Să îi tratăm pe ceilalţi la fel cum ne dorim să fim trataţi. Să acceptăm că totul stă sub semnul efemerităţii. „Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni! Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare? Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat. Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: «Iată ceva nou!» aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor”. (Ecclesiastul)
Pierderea unei persoane dragi nu înseamnă doar respectarea unor tradiţii religioase. Este mai mult decât atât. Este o resetare personală, o regândire a principiilor şi valorilor în care credem, o reîntoarcere în lume cu forţe noi şi proaspete. După un astfel de eveniment, pledoaria pentru trăirea unei vieţi frumoase, sănătoase şi durabile devine mai puternică. Nimic nu este întâmplător şi totul se petrece la timpul potrivit. „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme să te naşti şi vreme să mori; vreme să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit. Vreme să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme să dărâmi şi vreme să zideşti…”. (Ecclesiastul)