Despre bucuriile simple…

Viaţa este o experienţă unică pentru fiecare dintre noi

Cred că trebuie să fim recunoscători în fiecare clipă pentru că suntem în viaţă şi ne putem bucura de lucruri simple. Vedem. Auzim. Putem privi soarele şi cerul. Putem asculta cântecul păsărelelor. Ne putem plimba prin natură. Putem interacţiona cu lumea din jur. Este un privilegiu că suntem aici şi acum în această formă de existenţă. Faptul că Cerul ne-a îngăduit pentru încă o zi să fim aici este un lucru extraordinar de care nu suntem pe deplin conştienţi. Fiecare zi poate fi o sursă de bucurie dacă suntem atenţi la ceea ce ni se întâmplă, dacă trăim în prezent şi nu suntem cu gândurile ba în trecut, ba în viitor, dacă suntem deschişi noilor experienţe pe care viaţa ni le oferă, dacă alungăm fricile care nu ne permit să construim ceea ce ne dorim.

În esenţă, viaţa este frumoasă şi este o experienţă unică pentru fiecare dintre noi. Ea este formată din bucurii simple. Eu am alcătuit o listă scurtă cu lucrurile care mă bucură cel mai mult. Atunci când problemele mă acaparează, bucuriile acestea simple îmi dau puterea şi energia să merg mai departe, mă motivează să nu abandonez şi să-mi păstrez speranţa că totul va fi bine… cândva.

Cititul. De fiecare dată când am timp şi nu există probleme presante (şi, din păcate, ele au fost în ultimii ani din abundenţă) îmi place să citesc, să mă informez, să învăţ cât mai mult. Nimic nu este mai frumos şi mai hrănitor pe lumea asta decât să te aşezi confortabil în fotoliu, să îţi iei cartea preferată şi să te scufunzi într-un univers nou şi necunoscut, născut din cuvinte, să experimentezi binele şi răul, virtutea şi păcatul, bucuria şi tristeţea. Întotdeauna am citit numai ceea ce m-a interesat. Literatura, ştiinţa şi psihologia au fost şi sunt domeniile asupra cărora m-am aplecat cel mai mult. O carte bine scrisă te transformă din toate punctele de vedere. Te curăţă, te înfrumuseţează, îţi dă un alt impuls. Te face mai bun, mai curajos, mai înţelept. Îţi conferă o lumină nouă pe chip şi în suflet.

Întâlnirile cu familia şi prietenii. Încerc pe cât posibil să onorez toate întâlnirile cu familia şi prietenii pentru că sunt conştientă că timpul este foarte preţios şi oricând cineva poate pleca pentru totdeauna şi eu voi regreta că nu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a fi aproape de aceşti oameni. Deşi pandemia de Covid 19 ne-a îndepărtat unii de alţii, creând o barieră invizibilă între noi alimentată cu teamă, eu sunt de părere că nu trebuie să ratăm nicio întâlnire cu cei apropiaţi. Peste timp acestea vor fi nişte amintiri foarte preţioase la care ne vom întoarce cu nostalgie. Şuetele cu verii şi verişoarele, mesele îmbelşugate pregătite de mama sau prăjiturile bunicii vor constitui mereu o sursă de bucurie. Toate aceste evenimente aparent banale ne dau motivaţie, putere şi încredere în viitor. Atâta timp cât acceptăm să ne întâlnim cu cei dragi înseamnă că ne pasă unii de alţii, iar lucrul acesta ne face mai puternici.

Plimbările prin natură. O oră petrecută în mijlocul naturii este perfectă dacă vrem să scăpăm de stres şi de problemele cotidiene. Coloritul florilor, verdele copacilor, trilul păsărilor ne pot schimba starea de spirit şi ne pot insufla speranţă şi încredere. Bucuria de a fi în natură nu se compară cu nimic altceva. Este o experienţă uluitoare de care trebuie să profităm ori de câte ori avem posibilitatea. În mijlocul naturii ne dăm seama despre cât de perfectă este creaţia şi despre mecanismul uimitor care stă la baza vieţii. Înţelegem cât suntem de mici şi cât de neînsemnate sunt problemele noastre zilnice, rodul minţii noastre neliniştite. Tot ce are de-a face cu natura ne schimbă fundamental. După o zi grea de muncă, o plimbare prin natură ne revigorează. Mai mult decât atât, lucrul în grădiniţa de flori, în cazul în care ea există, ne schimbă tonusul. Atingerea florilor, curăţarea şi udarea acestora ne îmbogăţeşte sufleteşte, ne face mai optimişti şi încrezători în sine.

Ascultarea muzicii preferate. Muzica face parte din viaţa noastră şi ea ne oferă clipe cu adevărat memorabile dacă avem răbdare şi îi acordăm timp. Ascultând lucrări compuse de muzicieni din timpuri diferite constatăm cât de complexă este mintea umană şi că felul muzicienilor de a simţi şi de a vedea lumea este impresionant. Muzica ne apropie mai mult decât orice altă creaţie umană. Nu există eveniment important din viaţă fără muzică. Fie că este veselă sau tristă, ea este acolo pentru a ne acompania şi a ne da încredere. Lumea devine un loc mai bun atunci când ne lăsăm purtaţi de vraja sunetelor. Când sunt tristă sau nu ştiu cum să rezolv o problemă ascult piesele preferate şi încep să mă simt mai bine. Totul devine mai simplu şi mai uşor. Presiunea se estompează şi speranţa îşi face loc în inimă. Muzica este medicamentul care alină cel mai bine sufletul omenesc.

Achiziţionarea de obiecte frumoase. Un tablou deosebit, o pereche de cercei, o cană sau o farfurie pot fi motive de bucurie. A mânca dintr-o farfurie frumoasă şi a ne bucura de un aranjament deosebit al mesei ne poate da o stare de bine uimitoare. Viaţa devine mai acceptabilă atunci când luăm masa într-un cadru frumos şi atrăgător. Un inel sau o broşă pot oferi tot atât de multe momente deosebite. Încă din adolescenţă mi-a plăcut să cumpăr clepsidre. Privind nisipul care curge în interiorul clepsidrei înţelegi cât de repede trece timpul şi cât de efemer este totul. Totodată, clepsidra îţi dă impresia că poţi prinde clipa care zboară. Din când în când trebuie să ne facem timp şi să cumpărăm obiecte care ne bucură mintea şi sufletul. Acestea nu sunt investiţii inutile, bani aruncaţi în vânt, ci lucruri care ne înfrumuseţează viaţa.

Suntem diferiţi. Gândim diferit. Trăim diferit. Simţim diferit. Ne aflăm pe trepte de evoluţie spirituală diferite. Experienţele noastre de viaţă sunt diferite. Ceea ce ne uneşte, însă, sunt bucuriile simple. Nu avem nevoie de lucruri complicate pentru a trăi. Trebuie să fim deschişi la tot ce ne oferă viaţa şi să avem puterea să luăm din fiecare experienţă ceea ce este bun şi potrivit pentru noi. Uneori, trebuie să fim nişte copii mari care se bucură de lucruri simple. A mânca o îngheţată nu ar trebui să ne pună o problemă. Ar trebui să ne bucurăm de moment, de aromele îngheţatei, de culorile acesteia, şi să nu ne mai gândim la preţ sau dacă o cumpărăm sau nu. Ar trebui să ne întoarcem la inocenţa şi autenticitatea copilăriei şi să ne bucurăm pur şi simplu. În fond, la finalul vieţii ne amintim de experienţele frumoase şi de lucrurile care ne-au marcat cu adevărat. Bucuraţi-vă!