De câte ori ai amânat în weekend să faci ceea ce îţi place cu adevărat – să citeşti, să te întâlneşti cu familia şi prietenii, să te plimbi sau să te uiţi la filmul preferat – pentru că eşti prea ocupat cu problemele de la serviciu, trebuie să răspunzi la e-mail-uri, să te documentezi sau să predai materiale urgente, şi nu ai timp?
Deşi te-ai simţit epuizat, la capătul puterilor, nu ai făcut nimic pentru a schimba lucrurile. Dacă ai fi făcut ceva, asta ar fi echivalat în mintea ta cu un dezastru. Înseamnă că nu mai eşti omul conştiincios şi dedicat, care îşi face treaba impecabil, capabil să sacrifice totul pentru locul lui de muncă. Şi cu toate acestea, eforturile tale nu au fost văzute şi apreciate la adevărata lor valoare, chiar dacă ai continuat să munceşti intens şi din ce în ce mai mult.
Duminica a fost de atât de multe ori doar o zi de muncă, şi nu una de odihnă, încât nu-ţi mai aminteşti cu exactitate de când nu te-ai mai distrat. De multe ori nu ai avut decât o oră pentru tine şi pasiunile tale, dar şi atunci te-ai simţit vinovat că nu munceşti şi că nu-ţi aduci contribuţia la binele companiei pentru care lucrezi. Şi oare tot acest sacrificiu a meritat?
Trebuie să recunosc faptul că nu m-am gândit la aceste aspecte până când nu am citit cartea „Papa Francisc. Convorbiri cu Jorge Bergoglio”, scrisă de Francesca Ambrogetti şi Sergio Rubin, şi publicată în România de Editura Victoria Books. Pentru prima oară cineva îmi atrăgea atenţia că lucrurile pe care eu le consideram „normale”, nu erau în realitate chiar aşa. Trebuie să existe un echilibru între muncă şi timp liber. Dacă nu există, înseamnă că avem o problemă majoră. Altfel, jobul se transformă încet-încet dintr-o mare plăcere într-o mare corvoadă. Nu mai poţi fi tu însuţi, pentru că vei ajunge un robot care trebuie să îndeplinească tot felul de „obiective”.
Timpul liber, susţine Papa Francisc, are două semnificaţii: vagabondaj şi răsplată. „Cu alte cuvinte: un om care lucrează trebuie să se odihnească, să fie alături de familie, să se bucure, să citească, să asculte muzică, să facă sport. Dar acest lucru se distruge, în mare parte, prin eliminarea odihnei duminicale. Tot mai mulţi oameni lucrează duminica, drept consecinţă a concurenţei din societatea de consum. În astfel de cazuri, cădem în cealaltă extremă, când munca ne dezumanizează. Atunci când munca nu implică, totodată, şi odihna sau pauza binemeritate, înrobeşte, pentru că omul nu mai lucrează pentru demnitate, ci pentru concurenţă. Iar scopul pentru care omul munceşte s-a degradat”.
Suveranul pontif crede că această stare de fapt are consecinţe, mai ales în viaţa de familie. „De aceea, una dintre întrebările pe care le adresez, la spovedanie, tinerilor părinţi este dacă se joacă cu copiii lor. Uneori sunt surprinşi, deoarece nu se aşteaptă la o asemenea întrebare şi îmi spun că nimeni nu i-a întrebat acest lucru. Mulţi părinţi pleacă la lucru cînd copiii lor nu s-au trezit încă şi vin când deja dorm. Iar la sfârşit de săptămână, copleşiţi de oboseală, nu se ocupă de ei aşa cum ar trebui. Timpul liber înţeles corect presupune ca mama şi tata să se joace cu copiii lor. Astfel, timpul liber se transformă în dimensiune ludică, ceea ce e profund sapienţial. Biblia aminteşte că, în înţelepciunea sa, Dumnezeu se juca. În schimb, timpul liber ca vagabondaj înseamnă refuzul de a munci. O milonga interpretată de Tita Merello spune: «Ce leneş, de-abia s-a ridicat de pe laviţă»”.
Din cauza modului greşit de a înţelege munca s-a ajuns ca oamenii să fie concediaţi, ei fiind transformaţi într-o „marfă”. „Omul care munceşte reprezintă nucleul. Astăzi, în cele mai multe cazuri, se întâmplă exact contrariul. Este concediat foarte repede dacă nu îndeplineşte obiectivele. Şi se transformă într-o marfă, nefiind luat în considerare ca persoană”, subliniază Papa Francisc. În opinia sa, nu este suficient să analizezi munca din punct de vedere funcţional. „Nucleul nu este nici câştigul, nici capitalul. Omul nu este pentru muncă, ci munca este pentru om”, conchide suveranul pontif.
Poate că acum ar fi timpul să trecem realmente la treabă şi să arătăm că se poate şi altfel, mai ales că trecem printr-o perioadă de mari transformări şi care ne oferă atâtea oportunităţi. Degeaba ne propunem să avem un echilibru între muncă şi timp liber, dacă în realitate nu facem nimic. Dar oare ne dorim cu adevărat schimbarea?