Multă vreme m-am întrebat dacă a vorbi despre filmul „Luminile rampei”, creat de Charles Chaplin la începutul secolului XX, mai este de actualitate. În cele din urmă am ajuns la concluzia că acest demers este mai mult decât necesar, în condiţiile în care omenirea a fost lovită de pandemie şi astăzi are nevoie de speranţă mai mult ca oricând în istoria sa.
Cred că „Luminile rampei” este despre noi toţi. Deşi eu nu sunt o cinefilă înrăită trebuie să recunosc faptul că filmul acesta m-a impresionat foarte mult pentru că este diferit şi emoţionant. Poate şi pentru că l-am văzut într-o perioadă a vieţii plină de frământări şi când simţeam că totul este inutil. Însuşi Chaplin mărturiseşte că a fost „mişcat” de creaţia sa. „«Luminile rampei» trebuia să debuteze la Odeon, în Leicester Square. Mă gândeam cu emoţie la cum o să fie primit filmul, căci nu era o comedie obişnuită în stilul Chaplin. Înainte de premieră a fost o vizionare de presă. Trecerea timpului mi-a dat posibilitatea să iau distanţă şi să mă pot să mă uit la el cu obiectivitate, aşa că trebuie să spun că m-a mişcat. Nu era o dovadă de narcisism, căci pot să mă bucur de anumite secvenţe din filmele mele, iar pe altele pot foarte bine să le urăsc. Oricum, n-am plâns cum a zis un paparazzo – şi dacă aş fi plâns, ce? Dacă nu-l emoţionează propria lui creaţie, autorul nu prea se poate aştepta să emoţioneze publicul. Sincer, mie îmi plac comediile mele mai mult decât îî plac publicului”, scrie Charles Chaplin în autobiografia sa „Viaţa mea”.
Filmul „Luminile rampei” nu este doar povestea unui artist, Calvero, care salvează o balerină de la sinucidere şi o aduce pe culmile succesului. Este o peliculă despre încredere, speranţă, frumuseţe şi fragilitate. Despre iubire dezinteresată. Despre potenţial creativ neexploatat din cauza unei presupuse boli. Despre început şi sfârşit. Despre schimbarea perspectivei asupra vieţii. În existenţa fiecăruia există, la un moment dat, o persoană care ne salvează şi ne aduce lumină. De altfel, Charles Chaplin afirmă că abia spre finalul vieţii a cunoscut fericirea. „În ultimii douăzeci de ani am aflat ce înseamnă fericirea. Am avut norocul să iau de soţie o femeie minunată. Aş vrea să scriu mai mult despre asta, dar e vorba despre iubire, iar iubirea perfectă e cea mai frumoasă dintre toate zădărniciile pentru că e mai mult decât se poate exprima în cuvinte. Trăind cu Oona, îmi dau seama că profunzimea şi frumuseţea firii sunt o continuă revelaţie pentru mine. Chiar şi când merge în faţa mea pe aleile înguste din Vevey, cu demnitatea ei simplă, ţinându-şi dreaptă silueta ei fragilă, cu părul negru pieptănat pe spate, în care se văd câteva fire argintii, mă copleşesc dintr-o dată iubirea şi admiraţia pentru tot ce este ea şi mi se pune un nod în gât. Atât de fericit, stau uneori pe terasa noastră la asfinţit şi privesc dincolo de peluza mare şi verde, spre lacul de departe şi, dincolo de lac, spre munţii care mă liniştesc, şi în starea aceasta nu mă gândesc la nimic, doar mă bucur de o minunată seninătate”, mărturiseşte legendarul artist
Secvenţa cu Calvero privind o sală de spectacol goală este impresionantă şi este, dacă vrem, un arc peste timp. Dacă ne gândim la ceea ce se întâmplă în zilele noastre în industria spectacolului, în condiţiile în care artiştii joacă online sau în faţa unor spectatori foarte puţini, din cauza pandemiei, putem spune că Chaplin a fost un vizionar. Artiştii nu pot exista fără public, iar publicul fără artişti. Deşi oamenii se cred puternici, de neînvins, stăpânii lumii, ei sunt, în esenţă, foarte fragili. Filmul „Luminile rampei” ne smulge un zâmbet sau o lacrimă. „Am avut o întâmplare fericită acum câteva săptămâni, când am avut şansa sa văd filmul «Luminile rampei». A fost o proiecţie privată. M-a invitat Miss Runer. Au fost cam douăzeci de oameni acolo. (…) M-am aşezat undeva în spate ca să fiu singur cu gândurile mele. A meritat din plin. Probabil că am râs cel mai tare, aveam ochii plini de lacrimi. Cel mai bun film pe care l-am văzut. N-a rulat niciodată în LA. Se difuzează mai multe discuri la radio, muzică din «Luminile rampei». Muzică frumoasă. Când le ascult sunt hipnotizat. Domnul C. compozitorul nu e menţionat niciodată”, se arată într-una dintre scrisorile pe care Chaplin le-a primit după lansarea filmului.
Filmul „Luminile rampei” ne oferă şansa de a-i vedea la lucru pe Charles Chaplin, Claire Bloom, Buster Keaton şi Sydney Chaplin. Toţi uniţi de aceeaşi dorinţă: de a arăta că scena este o lume fascinantă, dar că sacrificiile sunt foarte mari şi, de cele mai multe ori, necunoscute de public. Succesul se construieşte în timp şi nu poate veni de pe o zi pe alta. Cine are impresia că succesul vine peste noapte, se înşeală amarnic. Nimic din ce este făcut cu mijloace incorecte nu rezistă timpului.
Dacă programul dvs. vă permite şi dacă vreţi să evadaţi din cotidianul cenuşiu, vizionaţi „Luminile rampei” şi bucuraţi-vă de întâlnirea cu un mare artist.