Despre război şi efemeritatea clipei

Supravieţuirea umanităţii va depinde de deciziile înţelepte luate în perioada următoare.

Omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii.

John F. Kennedy

De câteva săptămâni, războiul este o realitate palpabilă. Nu mai este un eveniment despre care citim în cărţile de istorie, ci unul pe care îl trăim în direct, urmărind desfăşurarea lui în timp real. Decizia preşedintelui Vladimir Putin de a invada Ucraina în zorii zilei de 24 februarie 2022 a fost surprinzătoare şi a schimbat priorităţile lumii în câteva secunde. „Astăzi dimineață devreme, trupele rusești au invadat Ucraina, o țară liberă și suverană. Încă o dată, în centrul Europei, femei, bărbați și copii nevinovați mor sau se tem pentru viețile lor. Condamnăm acest atac barbar și argumentele cinice care îl justifică. Este președintele Putin, care readuce războiul în Europa. În aceste ore întunecate, Uniunea Europeană și oamenii săi sunt alături de Ucraina și poporul său. Ne confruntăm cu un act de agresiune fără precedent a conducerii ruse împotriva unei țări suverane, independente. Ținta Rusiei nu este doar Donbas, ținta nu este doar Ucraina, ținta este stabilitatea în Europa și ordinea păcii mondiale”, a afirmat Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene, într-un mesaj postat pe Twitter.

Din nefericire, ceea ce părea un posibil scenariu, care trebuie luat în calcul în viitor, s-a transformat rapid în realitate. Imaginile cu oraşele ucrainiene bombardate şi cu familiile care îşi lasă totul pentru a fugi din ţara distrusă au ajuns să facă parte din cotidianul nostru. La finalul anului trecut, scriam că mi-ar plăcea ca în 2022 să fim mai atenţi, mai responsabili, mai conştienţi, mai încrezători în noi şi în semenii noştri. Din păcate, evenimentele petrecute arată că o parte din omenire, cea care a iniţiat atacul, nu a înţeles nimic din experienţele anterioare, şi că pentru ea distrugerea celuilalt este esenţială pentru obţinerea victoriei. Nici nu mai contează dacă seamănă frică, moarte, neîncredere, atâta timp cât obiectivul propus este atins. Destinul oamenilor care sunt prinşi la mijloc în acest joc sângeros nu mai are nicio importanţă.

În acest peisaj, scriitorii au devenit vocea celor care nu se pot exprima şi aduc lumii mesajul de pace pe care ni-l dorim cu toţii. Scriitoarea Guzel Iahina, cunoscută prin cărţile publicate la Editura Humanitas, „Zuleiha deschide ochii”, „Copiii de pe Volga” şi „Trenul spre Samarkand”, a transmis cititorilor şi editorilor ei din alte ţări, la finalul lunii februarie, un mesaj prin care arată că „nu există nici măcar o singură persoană care să susțină acest război”.

„Scriu acest text pentru prietenii mei, editori, traducători și cititori din alte țări. Mi-e greu să scriu – pentru asta e nevoie de claritate în gândire și trăiri calme, iar emoțiile mele sunt acum o vâlvătaie. E și mai greu să înțelegi ceva despre ceea ce se petrece în Rusia și Ucraina. Dar să taci, în astfel de momente, e nepermis. Și o să încerc să spun măcar ceva, cât de puțin. Paisprezece ani din viața mea – toată copilăria și o parte din tinerețe – i-am petrecut în Uniunea Sovietică. La vremea aceea, ideologia comunistă își trăia ultimele clipe. Noi, pionierii, credeam în ea, dar cumva pe jumătate, nu foarte serios. Lucrul în care credeam cu adevărat însă era pacea. Mașina de propagandă lansată în zorii epocii sovietice funcționa de minune, dar retorica pe care o producea nu mai era atât comunistă, cât pacifistă. «URSS – fortăreața păcii!», «Pace în lume!» – aceste lozinci erau scrise pe pereții fiecărei grădinițe, ai fiecărei școli. Lecția despre pace era, invariabil, prima în fiecare an școlar, pentru fiecare clasă. Cântecele și poeziile despre pace erau în programul fiecărei manifestări pionierești (și la noi acestea erau o mulțime). Porumbeii păcii decorau fiecare sală de clasă, fiecare gazetă de perete și fiecare caiet de elev. Credeam în acești porumbei – atât de sincer, cum numai copiii pot. Credința în pace era o parte integrantă din copilăria sovietică, prin urmare, și din personalitatea fiecăruia dintre noi. Această credință părea de nezdruncinat – pentru eternitate. Și ce mai înțelegeam pe atunci era că războiul e atât de îngrozitor, încât cei care l-au cunoscut tac. Bunicul meu a petrecut patru ani în cel de-al Doilea Război Mondial, dar nu a povestit absolut nimic despre front: și-a ocrotit copiii și nepoții prin tăcere. Astăzi, tancuri rusești intră pe pământ străin. Aproape că nu-mi vine să cred. Dezacordul interior cu acest fapt este atât de profund, încât îmi vine să urlu. Mi-e greu să-mi aleg cuvintele, nici unul nu are destulă forță. Amărăciune, furie, frică, neputință – într-o măsură infinită. Știrile de pe 24 februarie 2022 m-au zdrobit. Lumea mea nu a fost doar răsturnată cu susul în jos, ci pur și simplu spulberată. Nu înțeleg cum de inocularea pacifismului nu a ajutat la nimic. Scriu în numele meu, dar toți cunoscuții și prietenii mei simt la fel. În cercul meu de apropiați, și nu numai apropiați, nu există nici măcar o singură persoană care să susțină acest război. Rețelele sociale sunt pline de furie și de rugăminți, apeluri și somații de a se opri acțiunile militare. A sosit vremea adevărurilor simple, a repetării lor la nesfârșit. «Nu războiului». «Pace lumii». «Viața omenească este valoarea cea mai de preț». O să le repetăm, până când se va împrăștia această negură. O să afirmăm banalitatea binelui, pentru ca mai târziu să nu ne lovim de banalitatea răului”.

Pe de altă parte, scriitorul Mihail Șișkin, apreciat pentru romanele „Scrisorar”, „Părul Venerei”, „Luarea Ismailului” şi „Paltonul cu gaică”, publicate la Editura Curtea Veche, subliniază într-un text apărut în exclusivitate pe Contributors.ro, că prin gestul preşedintelui Vladimir Putin de a invada o ţară paşnică „Rusia e încercată de durere și rușine”. Celebrul autor trăieşte din 1995 în Elveţia şi este un critic profund al regimului de la Kremlin. El îşi cere iertare ucrainienilor pentru ceea ce se întâmplă în ţara lor şi susţine că tot ce se face acolo „nu poate fi iertat”.

„Ce poate să facă un scriitor? Tot ce poate să facă e să vorbească deschis. Să tacă, ar însemna să-l susțină pe agresor. În secolul al XIX-lea cadeții polonezi s-au ridicat împotriva țarismului rus «pentru libertatea voastră și a noastră». Acum ucrainenii se luptă cu armata lui Putin pentru libertatea voastră și a noastră. Ei nu-și apără doar demnitatea lor, ci demnitatea întregii omeniri. Ucraina apără astăzi libertatea și demnitatea noastră. Trebuie s-o ajutăm cu absolut tot ce putem. Crima acestui regim constă și în aceea că rușinea pătează întreaga țară. Rusia este acum asociată nu cu literatura și muzica rusă, ci cu copiii căzuți sub bombe. Crima lui Putin constă în aceea că i-a otrăvit pe oameni cu ură. Putin o să dispară, dar suferința și ura s-ar putea să mai dăinuie multă vreme în sufletele noastre. Și numai arta, literatura, cultura vor putea ajuta la îndepărtarea acestei traume. Dictatorul își va încheia mai devreme sau mai târziu viața josnică și inutilă, dar cultura va continua – așa a fost întotdeauna, așa va fi și după Putin. Literatura nu trebuie să fie despre Putin, literatura nu trebuie să explice războiul. Războiul nu poate fi explicat: de ce niște oameni ordonă unui popor să-l ucidă pe un altul? Literatura este ceea ce se opune războiului. Adevărata literatură este întotdeauna despre nevoia omului de a iubi, nu de a urî”.

Umanitatea se află, din nou, la o răscruce de drumuri. Dacă acum doi ani, credeam că pandemia de Covid-19 este cel mai greu lucru cu care ne putem confrunta, iată că acum ne aflăm în plin război. Nu ştim cât va dura, cum se vor manifesta în viitor părţile implicate şi care vor fi urmările conflictului. Dar mai ales cum va arăta lumea după încheierea acestui eveniment distructiv. Mi-aş dori ca omenirea să fie raţională, responsabilă şi înţeleaptă, să ia deciziile cele mai bune şi să înţeleagă că supravieţuirea ei depinde de felul în care se manifestă în astfel de situaţii-limită. Privind imaginile dramatice difuzate de televiziunile din toată lumea, înţelegem cât de efemeră şi fragilă este existenţa umană. Este nevoie doar de o clipă pentru ca totul să se năruie. Nimic nu durează o veşnicie, cu atât mai puţin viaţa oamenilor. Să medităm la toate astea şi să decidem în cunoştinţă de cauză…