Modelul educaţional olandez se bazează pe încredere, libertate şi responsabilitate
„Dacă vrei să ai copii buni, fă-i fericiţi”.
(Oscar Wilde)
În această perioadă în care se vorbeşte tot mai mult despre şcoala în format fizic vs. şcoala online, despre testarea elevilor şi rolul părinţilor în proces, despre noile reguli de carantinare, despre frigul din unităţile de învăţământ, despre burse şcolare, am citit cartea „Cei mai fericiţi copii din lume: parenting în stil olandez”, scrisă de Rina Mae Acosta şi Michele Hutchison, tradusă de Ioana-Raluca Flangea şi publicată de Editura Humanitas. Autoarele, o americancă şi o englezoaică, ambele căsătorite cu bărbaţi olandezi, povestesc experienţele trăite în Olanda, acasă, la serviciu, în societate şi felul în care această ţară le-a schimbat viaţa. Modelul educaţional olandez se bazează pe încredere, libertate şi responsabilitate şi mi-ar plăcea să îl văd implementat în cât mai multe state, inclusiv în România.
Un studiu realizat de UNICEF în 2013, bazat pe o cercetare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, i-a declarat pe copiii olandezi cei mai fericiţi din lume. Copiii olandezi sunt mai fericiţi decât ceilalţi de aceeaşi vârstă din alte 29 de ţări puternic industrializate din lume. Marea Britanie s-a clasat pe locul 16, Statele Unite s-a plasat pe locul 26, devansând cu o poziţie Lituania, Letonia şi România – cele mai sărace trei ţări din studiu. Copiii din Olanda au ieşit pe poziţii fruntaşe la fiecare dintre categoriile analizate: bunăstare materială, sănătate şi siguranţă, educaţie, comportament şi riscuri, locuinţă şi mediu. Trebuie să recunosc faptul că m-a durut foarte tare faptul că România este, din nou, la coada clasamentului şi în această cercetare, dar am înţeles că este o consecinţă a felului în care autorităţile au tratat educaţia în cei 33 de ani de libertate. Dureroasă constatare! Şi alte studii, printre care cele întreprinse de Grupul de Acţiune Împotriva Sărăciei din Marea Britanie şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au confirmat beneficiile de a creşte în Olanda.
Libertate, încredere, independenţă, responsabilitate, sprijin, motivaţie, exemplu personal, echilibru între carieră şi viaţa de familie. Toate aceste elemente sunt fundamentale în societatea olandeză, iar rezultatele sunt vizibile şi apreciate la nivel mondial. Drept urmare, copiii crescuţi în această ţară au o altă percepţie asupra lumii pentru că sunt încurajaţi să fie ei înşişi, să se dezvolte în ritmul lor propriu şi nu sunt împinşi în mod artificial să facă performanţă. „Copiii din Olanda sunt siguri pe ei, încrezători, au relaţii pline de substanţă cu membrii familiei, au legături de prietenie de lungă durată, îşi găsesc dragostea şi locul în lume. Acest tip de fericire este posibil atunci când părinţii îşi ascultă copiii şi le respectă opiniile. Din acest stil de creştere şi educaţie rezultă cei mai încrezători, mai responsabili şi mai respectuoşi copii pe care i-ai putea întâlni. Adolescenţii olandezi nu sunt nici rebeli, nici aroganţi, ci mai degrabă sunt maturi şi siguri pe ei. Olanda se mai poate lăuda şi cu una dintre cele mai mici incidenţe a sarcinilor la adolescente sau a bolilor cu transmitere sexuală din lume. Aceşti copii echilibraţi cresc pregătiţi pentru a se confrunta cu încercările şi provocările vieţii de adult”, susţin Rina Mae Acosta şi Michele Hutchison în carte, subliniind că ei se dezvoltă armonios pentru că asupra lor nu se exercită nicio presiune. Mai mult decât atât, copiii olandezi dorm mai mult, nu primesc aproape deloc teme la şcoala primară, sunt obişnuiţi cu mesele regulate în familie, sunt ascultaţi de părinţi, sunt lăsaţi să meargă singuri la şcoală pe bicicletă, au voie să se joace afară nesupravegheaţi, petrec mai mult timp cu părinţii lor, se bucură de lucruri simple şi de jucării la mâna a doua şi mănâncă dulciuri la micul dejun.
Venirea pe lume a unui copil este un eveniment în Olanda. Casa este decorată pe dinafară, iar întregul cartier ştie că s-a născut un copil atunci când la fereastra dinspre stradă este amplasată o barză uriaşă şi fundiţe roz sau bleu. Familia duce la serviciu sau la şcoală beschuit met muisjes, o gustare tradiţională, care este un fel de pesmet sau biscuit tare, rotund, uns cu unt şi presărat cu seminţe de anason în crustă de zahăr. Acasă, bebeluşul este aşteptat de o asistentă postnatală, care are rolul de a o învăţa pe mamă lucruri de bază: cum să alăpteze, cum să liniştească un bebeluş care plânge, cum să-i facă baie. Tot ea o supraveghează şi pe mamă, fiind instruită să depisteze posibilele complicaţii postpartum sau semne ale depresiei, dar şi să se ocupe de gospodărie, făcând curat, gătind şi întâmpinând musafirii. După ce copiii cresc, între 10 şi 11 ani, sunt chemaţi la un control al stării de sănătate şi dezvoltare la policlinica de care aparţin. Sunt măsuraţi şi cântăriţi, iar la final li se spune ce înălţime ar putea să aibă la maturitate. După control li se înmânează o carte „Pubertatea” şi li se explică faptul că va urma o perioadă dificilă din toate punctele de vedere. Părinţii sunt sfătuiţi să îşi sprijine copiii şi să le fie aproape, indiferent de situaţie. „Dragi părinţi, Copilul dumneavoastră a ajuns la pubertate. Este o perioadă de mari transformări, în care copiii devin adulţi. Ei nu se dezvoltă numai fizic, ci şi emoţional şi mental. (…) Unora dintre părinţi li se pare că această perioadă este dificilă. Important este să vă sprijiniţi copilul şi să fiţi interesaţi de lumea lui”, se arată în introducerea cărţii despre pubertate. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Fiecare pas în educaţie contează şi are efecte pe termen lung.
Există câţiva factori care contribuie semnificativ la fericirea copiilor – un cămin în care să se simtă protejaţi, părinţi mereu disponibili şi care le oferă dragoste necondiţionată, timp berechet pentru joacă, reguli şi limite suficiente pentru a fi în siguranţă. Cel mai important este, însă, acela de a-i lăsa să fie ei înşişi. Copiilor trebuie să le stârneşti curiozitatea şi interesul pentru lumea înconjurătoare, nu să îi îndopi cu informaţii care nu le folosesc la nimic. „Olandezii cred că educaţia trebuie făcută de dragul cunoaşterii şi pentru a lărgi orizonturile, nu pentru a trece un examen. Părinţii pot ajuta dacă nu-şi presează copiii să facă performanţă. Uită de fabrica de produs genii. Lasă CD-ul cu Baby Einstein şi ieşi la plimbare cu bebeluşul. Nu mai căuta să formezi copilul ideal, lasă-l să fie aşa cum e: imperfect, la fel ca noi toţi, dar fericit. Lăsaţi copiii să fie copii. Lăsaţi-i să se joace. Prin joacă se pot învăţa atât de multe! Joaca afară este esenţială în creşterea copiilor, pentru antrenarea şi dezvoltarea simţurilor. Simţurile importante se ascut numai pe piatră aspră. Încurajează copilul să iasă afară la joacă pe vreme urâtă ca să dezvolte tărie de caracter. Lasă-l să iasă, să meargă pe bicicletă, dă-i independenţă într-un ritm treptat şi controlat. Fericirea este rezultatul prieteniei, şi nu al competiţiei cu propriii colegi de şcoală”, menţionează Rina Mae Acosta şi Michele Hutchison. Poate nu întâmplător, în Olanda se desfăşoară în luna mai, înaintea examenelor, săptămâna mersului pe jos, un eveniment la care participă toate şcolile primare. În fiecare seară, timp de patru zile consecutive, copiii se adună şi merg pe jos cinci kilometri dacă au patru ani sau zece kilometri dacă sunt mai mari. Contactul cu natura este esenţial, formează caractere, iar beneficiile sunt mai importante decât par la prima vedere.
Mi-a plăcut foarte mult această carte de parenting în stil olandez şi v-o recomand cu mare bucurie. Pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie de dragoste, de încurajări, de sprijin şi de afecţiune. Creativitatea şi inventivitatea acestora trebuie stimulate în permanenţă. „Aşteptările nu trebuie să fie nerealiste. Răsfăţul, împinsul de la spate, supravegherea permanentă, programul prea încărcat, toate îl fac pe copil să se simtă nesigur, nepriceput, neajutorat, dependent, indecis, slab, frustrat, intolerant, nemulţumit, nefericit, vulnerabil şi lipsit de respect”, afirmă specialiştii în parenting din Olanda. Copiii trebuie lăsaţi să rezolve singuri problemele pe care le-au creat, să găsească soluţiile potrivite şi să răspundă pentru faptele lor. Astfel, ei devin responsabili şi stăpâni pe ei.