Recunosc faptul că m-a pus pe gânduri mult timp întrebarea pe care Ioana Bâldea Constantinescu a adresat-o pe blogul personal: „Tu cum faci să ai timp pentru tine?”. Am citit cu interes serialul său cu „oameni ocupați” și m-am regăsit în multe dintre poveștile publicate pentru că fiecare dintre noi facem în fiecare zi un adevărat slalom printre obligații profesionale, treburi gospodărești și puţin timp liber.
Trăim, într-adevăr, în secolul vitezei, iar asta se vede în tot ceea ce facem. Suntem mai grăbiți și mai împrăștiați ca oricând. Niciodată în istorie oamenii nu au fost atât de agitați ca acum. Nu ne mai ajunge timpul, ziua este prea scurtă pentru tot ceea ce vrem să facem și mereu mai este ceva de rezolvat. Niciodată nu suntem mulțumiți și vrem din ce în ce mai mult. Timp pentru pasiunile noastre nu mai avem de mult și curios este că, uneori, nici nu ne dorim pentru că nu mai putem poza în oameni ocupați, imaginea atât de iubită de societate. Numai că nu știu cum face viața că ne pune în ipostaza de a lua din când în când câte o pauză. Ne trimite câte o suferință fizică, ne epuizează la locul de muncă, ne pune să rezolvăm o problemă de familie și vrem, nu vrem, trebuie să încetinim motoarele. Două săptămâni de repaos ne fac să înțelegem că goana nebună în care trăim nu ne folosește la nimic. Atâta timp cât nu ne mai putem bucura de o carte, de o floare, de o prăjitură, de întâlnirea cu cei dragi, de poveștile spuse la gura sobei, viața nu mai are niciun sens. Nu putem trăi având numai programe supraîncărcate și fiind tot timpul cu ochii pe ceas, de teamă să nu pierdem vreun termen-limită.
Poate că a venit vremea să facem o schimbare şi să ne gândim la noi şi sufletul nostru. La ceea ce ne place şi nu ne place, la ceea ce vrem să facem şi nu vrem să facem, la ceea ce ne bucură şi ne întristează, la ceea ce este relevant şi irelevant.
Cred că de-a lungul timpului oamenii au făcut multe greşeli. Au inventat concepte precum „competiţie” şi „performanţă”, dar au pierdut din vedere alte aspecte mult mai importante. Competiţia ne-a îndepărtat unii de alţii şi a scos din noi tot ce este mai rău. Pentru a obţine beneficii am ajuns să ne încălcăm principiile, să nu ne mai uităm în stânga şi în dreapta, să ne urâm şi să scoatem la suprafaţă tot ce este mai urât. Performanţa nu a fost obţinută prin mijloace corecte şi cinstite şi am ajuns unde suntem astăzi. Epuizaţi, plictisiţi şi veşnic puşi pe scandal. Poate că a venit vremea să facem o schimbare şi să ne gândim la noi şi sufletul nostru. La ceea ce ne place şi nu ne place, la ceea ce vrem să facem şi nu vrem să facem, la ceea ce ne bucură şi ne întristează, la ceea ce este relevant şi irelevant. Ne simţim vinovaţi oridecâteori facem ceva pentru noi. Pare că nu este păcat mai mare decât acela de a face ceva pentru noi, care să ne aducă bucurie şi împlinire. Cum să facem ceva exclusiv pentru noi? Ce va zice lumea? Că pierdem timpul? Că nu suntem harnici? Că ne gândim la cai verzi pe pereţi? Exclus. Trebuie să fim eficienţi şi tot timpul pe baricade. Viaţă de oameni moderni, deh…
Ideea creării acestui spaţiu numit „În luminile rampei” s-a născut tocmai din dorinţa de a face ceva pentru sufletul meu. Ani de zile mi s-a spus că nu există interes pentru cultură şi educaţie, că nu avem nevoie de ele şi că nu există public pentru aşa ceva. Eu sunt de părere că publicul se formează în timp şi că ceea ce semeni, aceea culegi. Afirmaţiile „nu se poate”, „nu este de interes”, „nu există public pentru aşa ceva”, „lupţi pentru o cauză pierdută”, „ce ne trebuie nouă cultură şi educaţie”, m-au mobilizat şi m-au determinat să nu abandonez. Cred în aceste valori şi pe parcursul acestui an v-am prezentat lucruri care mă interesează şi cu care rezonez. Tot ceea ce am descoperit, am împărtăşit cu dvs.. Poate nu am fost întotdeauna inspirată, poate nu am abordat lucrurile din unghiul cel mai bun, dar mi-am dorit să vă ofer o alternativă la ceea ce există în spaţiul public. V-am incitat să citiţi anumite cărţi, să ascultaţi diverse muzici sau să vizionaţi diferite filme. M-am bucurat că am putut intervieva personalităţi din spaţiul cultural românesc şi m-am gândit la ceea ce v-ar plăcea dvs. să le întrebaţi. V-am dezvăluit o parte din bucuriile sufletului meu. Timpul meu înseamnă cărţi, muzică, întâlniri cu oameni speciali şi bucurii simple. Nimic complicat sau sofisticat.