O poveste cu iubire şi parfum

Coco Chanel este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute personalităţi din istoria modei. Creaţiile sale, faimoasa „petite robe noire” („rochiţa neagră”) şi taiorul deux-pieces, denumit „taiorul Chanel”, alături de imitaţiile de bijuterii după perlele Romanov, au făcut-o celebră şi au contribuit la impunerea unui stil caracterizat prin eleganţă şi rafinament. Crearea parfumului Chanel No. 5 a dus, însă, la sporirea celebrităţii sale. Şi astăzi femeile din întreaga lume îl doresc cu ardoare şi sunt încântate să îl primească în dar, indiferent de ocazie.

Parfumul Chanel No. 5 este, de altfel, protagonistul romanului „Mademoiselle Coco şi parfumul iubirii”, scris de Michelle Marly, şi publicat la Editura Nemira, în colecţia „Damen Tango”. Viaţa mondenă din Parisul anilor 1920 se înfăţişează în toată splendoarea ei în carte, invitându-i pe cititori într-o călătorie unde binele şi răul, luxul şi opulenţa, dar şi misterul există în egală măsură. „Viaţa lui Coco Chanel e plină de legende – construite abil -, de drăgălaşe detalii burgheze din copilăria şi din tinereţea ei, pe care s-a ocupat chiar ea să le inventeze şi a căror veridicitate se dovedeşte a fi discutabilă la o analiză mai atentă. La fel se întâmplă şi cu povestea creării parfumului Chanel No. 5. Mademoiselle Chanel a avut grijă ca multe lucruri să rămână ascunse sub o mantie de mister. După părerea ei, astfel creştea interesul pentru parfum – şi bineînţeles pentru persoana ei. În afară de asta, numeroasele poveşti din trecut ar fi trebuit să-i valorizeze originea. De aceea circulă cele mai diverse poveşti despre Gabrielle Chanel şi crearea celui mai renumit parfum din lume”, subliniază Michelle Marly în epilogul cărţii, unde prezintă câteva date referitoare la personajele prezente în acţiunea romanului.

Arthur Capel, poreclit Boy, un jucător de polo fantastic, dispare într-un tragic accident de maşină, iar Coco Chanel este devastată şi nu ştie cum să treacă peste această încercare, mai ales că faimosul căpitan a fost iubirea vieţii sale, care a ajutat-o să uite anii de sărăcie, când fusese doar Gabrielle, orfana abandonată la o mănăstire de maici, şi apoi fata sărmană căreia i-a fost interzisă căsătoria cu aristocratul de care se îndrăgostise. Prietena sa Misia, Marie Sophie Godebska, reuşeşte să o scoată din starea în care se găseşte şi o îndeamnă să dea viaţă planurilor de afaceri pe care cei doi le-au discutat de-a lungul timpului. Aşa află că Gabrielle Coco Chanel intenţiona să le ofere clientelor sale un parfum, Eau de Chanel, drept cadou de Crăciun. Misia este încântată de idee şi face tot ce îi stă în putinţă pentru a o vedea concretizată, dar Coco Chanel se îndoieşte că va putea face faţă acestei provocări. „Pot crea pălării şi pot coase rochii, dar nu am nici cea mai mică idee despre munca unui parfumier. E un domeniu deosebit, foarte special. Nu mă descurc singură. Şi nu ştiu pe nimeni care m-ar putea sprijini în acest proiect. Ar trebui să-i ofer toată încrederea acestei persoane. Boy m-ar fi ajutat. Dar Boy nu mai e, ca să descoprim împreună cum ar trebui să fie parfumul meu”, susţine Coco Chanel. Dar Misia nu se lasă descurajată şi îi stabileşte o întâlnire cu François Coty, celebrul parfumier, şi lucrurile încep să se mişte.

Astfel, Coco Chanel pătrunde în lumea fascinantă a parfumurilor şi în faţa ei se deschide un univers fabulos. François Coty este cel care o iniţiază în arta miresmelor, învăţând-o că nasul trebuie instruit pentru a recunoaşte aromele. După cel mult trei picături de parfum nasul se închide, iar în cazul parfumurilor intense, chiar „mai devreme”. Boabele de cafea sunt, însă, cel mai bun mijloc de a începe bine o zi pentru că ele „deschid nasul şi sufletul”. Celebra creatoare este decisă să încerce lucruri noi, amintindu-şi cum a învăţat să călărească în câteva zile, şi nimic din ceea ce i se povesteşte nu o sperie. Tot ce ştie este că vrea să creeze un parfum „senzual, proaspăt, nepieritor”, iar Coty o ajută prin ceea ce îi arată să-şi formeze un punct de vedere. Călătoria de nuntă la Veneţia a soţilor Sert, Misia şi José, unde a fost invitată pentru a uita de probleme, îi prilejuieşte întâlnirea cu Serghei Diaghilev. Artistul, care a lucrat ca impresar la Ballets Russes, îi povesteşte despre ducesa Maria Pavlovna, bătrâna sa protectoare, care i-a oferit în dar o batistă albă ca neaua. Parfumul batistei o înnebuneşte pe Coco Chanel, care va face tot ce îi stă în putinţă pentru a afla totul despre aromele impregnate pe material. Îşi începe rolul de mecena, plătindu-i suma de 300.000 de franci lui Diaghilev pentru a pune în scenă spectacolul „Le sacre du printemps”, numai ca artistul să îi împrumute batista şi să afle compoziţia parfumului. Rezultatul nu este cel aşteptat, dar Coco nu abandonează, convinsă de faptul că va afla secretul din spatele parfumului. Tot acum îi cunoaşte pe compozitorul Igor Stravinski, pentru care joacă a doua oară rolul de mecena, şi pe Dimitri Pavlovici Romanov. Cu fiecare dintre ei are o relaţie, dar Dimitri Pavlovici Romanov are o contribuţie însemnată la ceea ce va însemna Chanel No. 5., ducând-o la laboratorul lui Ernest Beaux şi ajutând-o să descopere aroma de Bouquet de Catherine, impregnată pe batista ducesei, pe care o căuta. Este fascinată de ceea ce se întâmplă în acest loc şi este convinsă că parfumul său nu va seamăna cu niciunul existent pe piaţă.

Succesul parfumului Chanel No. 5 este unul imens, iar Coco Chanel îşi savurează reuşita. Miresmele alese de ea seduc lumea. Cererea este atât de mare încât este nevoită să îi trimită o telegramă lui Ernest Beaux pentru ca producţia să fie accelerată şi numărul de bucăţi să crească. Gestul său de a goli conţinutul unui flacon întreg într-un restaurant are efectul dorit, toate femeile bogate, care nu au primit cadoul de Crăciun din partea casei Chanel, dorindu-şi să îl cumpere: „Costisitoarele cutiuţe albe cu înscris negru nu trebuiau în niciun caz expuse pe tejghea. Exclusivitatea însemna astăzi totul; costul vieţii creştea permanent. Pentru clienţii bogaţi preţul devenise între timp neimportant, luxul era nepreţuit. Important era doar ca un lucru să fie deosebit. Iar misterul stârnea interesul, cu asta Gabrielle era de acord cu José Sert”. Schimbarea pe care o produce în lumea parfumurilor este una uriaşă şi de care nu este pe deplin conştientă la început. Coco Chanel urmăreşte ceea ce se întâmplă în magazinul său din locul ei preferat şi este încântată că a creat ceva unic, modern, proaspăt şi răcoros: „Privea cum o clientă fericită o zbughea din butic cu achiziţia ei şi o privea pe alta care intra imediat în magazin cu aceeaşi cerere. Doamna adusese înăuntru un curent de aer rece ca gheaţa, dar dorinţa ei îi încălzi lui Gabrielle inima. Stinse ţigara în scrumiera care-i stătea la dispoziţie şi îşi îndreptă spatele. Sosise timpul să stimuleze producţia de Chanel No. 5. «Boy», gândi Gabrielle, «am reuşit»”.

„Mademoiselle Coco şi parfumul iubirii” este un roman minunat, cu o atmosferă care învăluie cititorul pe măsură ce îi descoperă acţiunea, menţinându-i trează atenţia de la prima până la ultima pagină. Poate fi cadoul ideal de Crăciun, mai ales dacă va fi însoţit şi de un parfum Chanel No. 5. Este o carte despre stil, eleganţă, feminitate, rafinament, întâlniri memorabile, reuşite şi înfrângeri, prietenie, vise împlinite. Despre felul în care miresmele unui parfum vin să adauge ceva deosebit fiecărei persoane care îl poartă, nu degeaba spunea Coco Chanel: „O femeie care nu se parfumează nu are niciun viitor”. O bucurie pentre minte, inimă şi suflet.