Am trăit din noiembrie 2024 încoace cu emoție și frică. Am sperat din tot sufletul că oamenii se vor trezi măcar în al doisprezecelea ceas, vor gândi mai mult ca în alte dăți și că nu vom ajunge pe fundul prăpastiei după alegerile prezidențiale. Este îngrozitor să trăiești zi de zi în incertitudine, să depinzi de semenii tăi, să nu știi cum gândesc în mod real și, mai ales, cum vor vota și ce direcție va lua țara în viitor. Ultima săptămână de dinaintea alegerilor a fost cumplită din toate punctele de vedere. Practic, am fost la un pas de catastrofă. A fost dificil de gestionat acea perioadă și cred că nu am fost singura în această situație. Sunt convinsă că o mulțime de oameni serioși, corecți și responsabili au trecut prin aceleași stări ca și mine. Nu puteam lăsa țara pe mâna unor aventurieri care voiau să ne întoarcem cu 50 de ani în urmă, la dictatură, la întuneric, la frică, la foamete, la umilințe. Sunt uluită de nostalgia românilor după comunism și de aceea în perioada următoare sunt absolut necesare, după părerea mea, niște campanii în mediul online și audiovizual prin care oamenilor să li se povestească într-un limbaj simplu, clar și concis de ce regimul comunist a fost atât de nociv. Probabil că propaganda de pe vremea aceea și-a făcut foarte bine treaba pentru că eu în alt mod nu-mi explic cum după 35 de ani de democrație poți spune că atunci a fost „bine” deși primeai mâncarea pe cartelă, munceai acord global, întreaga ta avere era la stat și nu puteai spune absolut nimic în public pentru că nu știai cine te poate turna la Securitate…
Din fericire, rezultatul alegerilor ne-a arătat că oamenii vor în Europa și vor să trăiască în democrație. Mi s-a părut un semn de maturitate, luciditate și responsabilitate. Cred că viața noastră va fi mai bună dacă ne vom da silința să o schimbăm cu adevărat. Nu cu vorbe, cu fapte. Avem nevoie de schimbare ca de aer. Numai că de data asta schimbarea trebuie să fie reală. O schimbare profundă și cu efecte imediate. Însănătoșirea societății românești este posibilă dacă vom avea puterea și voința să aplicăm câteva lucruri simple la care acum suntem deficitari. Munca în echipă, redobândirea încrederii reciproce între oameni, respectarea cuvântului dat, promovarea și protejarea oamenilor creativi, serioși, harnici, corecți și cinstiți în instituțiile publice și firmele private. Țara nu are cum să funcționeze dacă oamenii se sabotează între ei, nu se ajută în momentele grele, nu comunică real, se urăsc, se invidiază, se tratează unii pe alții cu superioritate. Schimbarea este determinată de acțiunile noastre zilnice. Tot ce facem individual se oglindește în societate. Numai noi prin atitudinea noastră putem face schimbarea pe care ne-o dorim. Să nu mai acceptăm clientelismul, nepotismul, lipsa de profesionalism, corupția. După 35 de ani de oportunism, „de descurcăreală”, de „pile, relații și cunoștințe”, de reforme amânate, de tolerare și de împământenire a practicilor incorecte la toate nivelurile societății a venit vremea schimbării adevărate. Profesionalismul, meritocrația, lucrul bine făcut, cinstea și corectitudinea trebuie să devină practici obligatorii în viața noastră. Altfel totul este în zadar și peste cinci ani ne vom afla în același punct ca astăzi…
Impresia mea, constatată în special în ultimii cinci ani, a fost aceea că în România profesioniștii adevărați din toate domeniile de activitate au fost îndepărtați, ignorați, ținuți pe la uși, umiliți, lăsați să se chinuie în timp ce oportuniștii au avut cale liberă de manifestare și li s-a permis orice. Din păcate, atât în sectorul public, cât și în cel privat (obiceiurile rele se învață primele!) au ocupat posturi numai cei care s-au „descurcat” și au cunoscut pe cine trebuie. Ceilalți au aplicat degeaba la joburi pentru că nu au fost băgați în seamă și, apoi, un studiu ne-a arătat că „patru milioane de români nu vor să muncească și nici nu caută să se angajeze”. Serios? Cu siguranță, dintre aceștia majoritatea au aplicat la diverse firme, au bătut la toate ușile, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a aduce o pâine pe masă și a plăti facturile lunare, dar au fost ignorați pentru că nu au cunoscut pe cine „trebuie”. Numai aspectul acesta ne arată cât de mare este corupția în țară și de ce este nevoie de o resetare urgentă a sistemului. Respectul pentru om și munca lui trebuie repus pe locul care îl merită. Numai la noi putea să existe concepția că un om la 40 de ani este „bătrân” pentru a munci într-o instituție sau firmă, iar unul de peste 65 de ani este perfect pentru orice activitate… O altă anomalie a sistemului și a lipsei de gândire. Ca să nu mai discutăm de faptul că nicio firmă nu a fost sancționată drastic până acum dacă nu a înregistrat contractele de muncă ale angajaților, i-a obligat să lucreze cu forme nelegale și nu le-a plătit contribuțiile aferente. Câți angajați nu au avut contracte de 2 sau 4 ore, dar în realitate au lucrat 12 ore pe zi și apoi li s-a spus că nu „performează”? Foarte mulți. Ei bine, toate aceste abuzuri trebuie să înceteze, alături de munca la gri/negru, dacă vrem să trăim într-o țară prosperă.
Responsabilitatea pentru tot ceea ce facem trebuie să devină o realitate palpabilă. Indiferent că suntem simpli cetățeni, instituții publice, firme sau alte entități. Cred că atât cetățenii, cât și statul, ar trebui să știe exact ce au de făcut, ce reguli trebuie să respecte și ce se întâmplă în cazul în care încalcă legea. Din punctul meu de vedere, și cetățeanul și statul trebuie să aibă partea sa de responsabilitate. Fiecare dintre ei sunt o parte din întreg. De exemplu, ar trebui să existe trei fonduri obligatorii la care cetățeanul să contribuie: fondul pentru locuințe, fondul pentru sănătate și fondul pentru pensie. Ar trebui să existe o sumă minimă și una maximă, iar el să opteze pentru una dintre ele. Dacă cetățeanul ar plăti la începutul anului, la fel ca în cazul impozitelor locale, statul nu s-ar mai plânge că nu are fonduri cu care să construiască școli sau spitale. În acest caz, cetățeanul ar ști exact unde sunt banii lui și să verifice ce s-a făcut din contribuțiile sale. Astfel, ar fi protejat în cazul în care se întâmplă ca în localitatea lui să fie inundații de pildă sau dacă are o problemă de sănătate. La ora actuală, oamenii nu plătesc 130 de lei pe an pentru asigurarea locuinței pentru că „este scump și inutil”, dar asta nu îi împiedică să dea 130 de lei pe lună pe alte lucruri nefolositoare care nu sunt… „scumpe și inutile”. Iar statul ar trebui să răspundă pentru fiecare leu pe care îl primește, iar legea responsabilității fiscale să fie în sfârșit aplicată. Pe de altă parte, în momentul de față, dacă ai neșansa de a îți pierde locul de muncă și nu găsești altul rapid trebuie să plătești din propriul buzunar asigurarea la sănătate pentru că altfel nu beneficiezi de niciun serviciu în sistemul public. Nu contează că ai cotizat ani la rând. Este ca și cum nu ai muncit nicio zi… O altă anomalie care nu a fost rezolvată niciodată în ultimii 35 de ani. Dacă asigurările pentru casă, sănătate și pensie ar fi obligatorii și plătite corect de fiecare cetățean, societatea ar arăta și funcționa în alt mod decât în prezent. Nu ne-am mai văicări că nu sunt bani și că nu putem face nimic. Normal că nimic nu funcționează dacă sistemul nu a fost construit cu cap și gândit în cele mai mici detalii. În felul acesta, cetățeanul ar simți că este parte activă a sistemului și că el contribuie la dezvoltarea societății. Și nu ar mai spune ca acum că plătește degeaba asigurarea pentru că nu se poate folosi de ea… Trist este că mulți funcționari au mers și merg la serviciu ca să aibă de unde veni acasă (presa a relatat despre companii și instituții unde banii publici sunt risipiți pur și simplu) și ne mai mirăm că deficitele României au ajuns până la cer. Ca să nu mai vorbim de avalanșa de sporuri absolut nejustificate de care beneficiază… Oamenii politici care au dus la dezastrul economic al României ar trebui aduși în fața justiției și puși să răspundă pentru ceea ce au făcut din 2019 încoace când deficitul a început să crească vertiginos. Cine a produs deficitul să-l plătească. Nu noi ne-am întins mai mult decât ne este plapuma, ci politicienii care au instaurat o nouă formă de mită electorală amăgindu-i pe oameni cu promisiuni deșarte (indexări nerealiste ale pensiilor uitând să spună că sistemul public de pensii este aproape de colaps și că mai departe de 2031 nu va supraviețui) și tot au pierdut alegerile…
Investiția în educație și cultură rămâne singura șansă reală de dezvoltare a României. Faptul că nu s-a făcut nimic în această privință s-a văzut la alegerile prezidențiale. Rata uriașă de analfabetism funcțional s-a reflectat în alegeri. Dezinformările și fake-news-urile au prins foarte bine. Mai degrabă, oamenii au crezut informațiile false decât pe cele adevărate. Și cu toate că românii au optat pentru democrație pericolul nu a trecut. El este lângă noi și va deveni din ce în ce mai puternic dacă nu facem ceea ce trebuie: reforme adevărate, cheltuieli tăiate, digitalizare pe scară largă, concedieri masive în sistemul de stat, reorganizare administrativ-teritorială, promovarea meritocrației și corectitudinii, stoparea evaziunii fiscale. Suntem la o răscruce de drumuri. Nu mai putem amâna nimic. Extremismul este o realitate pe care nu mai o putem ignora. Rezistența la schimbare ne-a adus în punctul în care ne aflăm astăzi. Statul român este asemenea unei persoane care suferă de obezitate, diabet și boli ale inimii, dar care refuză să meargă la medic de frica tratamentului și a faptului că nu se va mai putea îndopa cu zahăr, grăsimi și sare. Va trebui să renunțe la traiul bun dar nesănătos dacă mai vrea să trăiască… Știu din proprie experiență cât de greu este să faci un proiect independent în România. Nu te ajută nimeni dacă ești pe cont propriu. Nu interesează pe nimeni ce faci. Nu te finanțează nimeni. Nici nu contează că exiști. Indiferența, egoismul, răutatea, invidia și ignoranța sunt păcate vechi ale societății românești. Și ele ne-au adus în situația de acum. În schimb, dacă ai legături cu statul, totul este ușor… Cea mai bună dovadă că proiectele independente, curate și frumoase nu sunt susținute este aceea că librăria „La două bufnițe” din Timișoara se închide la finalul acestei luni, după opt ani de funcționare, pentru că echipa nu mai are cum să facă față problemelor cu care se confruntă. Trist, foarte trist! M-a durut sufletul când am citit această informație, dar cred în miracole și poate cineva generos va salva acest loc de poveste, cald și prietenos, în care dragostea pentru carte și respectul pentru oameni există cu adevărat…
Eu am mare încredere în viitor și cred că lucrurile se vor îndrepta în direcția bună. Faptul că președintele Nicușor Dan l-a numit premier pe Ilie Bolojan, un politician care a dovedit că este serios, hotărât, profesionist și își ține cuvântul dat, este un semn că și România se va însănătoși după 35 de ani în care nepotismul, clientelismul și descurcatul au făcut ravagii. Țara a fost ținută pe loc de niște oameni aroganți, autosuficienți și lipsiți de competențe, care s-au gândit numai la propriul buzunar, la propriile interese și la acumularea de averi imense în detrimentul bunului simț. A venit timpul ca ei să plece și să lase România tinerilor și celor care vor să construiască un stat corect, cinstit, responsabil și profesionist. Vechile practici trebuie să dispară pentru totdeauna. Măsurile anunțate de guvern sunt dure și au creat deja multe nemulțumiri și dezbateri. Este firesc să fie așa. Drumul pe care îl avem de parcurs va fi plin de obstacole, de încercări, de piedici, dar este singura noastră șansă de a ieși la lumină și de a arăta lumii că putem fi și altfel decât am fost până acum. De încredere. De cuvânt. De treabă.