Alimentaţia, exerciţiile fizice şi viaţa spirituală activă sunt factori indispensabili longevităţii
„De ce îmbătrânesc oamenii?”. Iată întrebarea care a obsedat-o pe Ana Aslan încă de la începuturile carierei sale medicale şi căreia i-a dedicat ani întregi de studiu şi cercetare. Convinsă că procaina sau novocaina, cum se numea pe atunci, poate să oprească procesul ireversibil al îmbătrânirii a elaborat un tratament, l-a gândit şi l-a pus în aplicare, iar rezultatele obţinute au confirmat că avea dreptate. Aşa a apărut Gerovitalul, apoi Aslavitalul, şi viaţa multor persoane vârstnice s-a schimbat în bine. Ana Aslan a arătat, astfel, că întinerirea este posibilă dacă sunt îndeplinite mai multe condiţii şi că oamenii pot să aibă, într-adevăr, tinereţe fără bătrâneţe. Viaţa şi cariera celebrei mediciniste constituie subiectul cărţii „De vorbă cu Ana Aslan”, scrisă de Valentin Lipatti, şi publicată la Editura Curtea Veche. Ideea realizării celor trei interviuri a apărut după ce Valentin Lipatti, fratele pianistului Dinu Lipatti, a discutat cu prietenul său Louis Nagel, ce urma un tratament cu Gerovital, şi care i-a sugerat să poarte un dialog cu Ana Aslan despre importanţa şi beneficiile descoperirii sale. „În ele veţi putea descoperi, nădăjduiesc, profilul unei mari doamne a medicinei şi veţi cunoaşte lupta ei împotriva bolii, a bătrâneţii şi a morţii”, subliniază Valentin Lipatti.
Primele modificări apar în fiinţa umană de foarte timpuriu, între 20 şi 22 de ani, din momentul în care perioada de creştere a organismului s-a încheiat, iar îmbătrânirea biologică este un proces lent, care se desfăşoară de-a lungul unei perioade întinse pe mai multe decenii, susţine medicul Ana Aslan. Oamenii pot trăi 100-125 de ani, dar de regulă nu ajung la această vârstă pentru că îmbătrânesc prematur. Ereditatea se numără printre factorii care joacă, în mod cert, un rol hotărâtor. Părinţii le transmit copiilor o serie de obiceiuri în ceea ce priveşte modul de viaţă, de muncă şi de alimentaţie. De asemenea, fondul biologic al persoanelor contează foarte mult. „Studiile privind longevitatea demonstrează că persoanele care trăiesc şi muncesc într-un mod ordonat şi care au în permanenţă tot felul de activităţi îmbătrânesc mult mai încet. În consecinţă, sunt necesare activităţi regulate. Ele trebuie să alterneze cu perioade de recreere activă (sport, exerciţii fizice, plimbări în aer liber etc.), ceea ce permite o oxigenare mai bună a ţesuturilor şi a întregului organism. Se cunoaşte, de asemenea, că, odată cu vârsta, capacitatea de adaptare a organismului la schimbările mediului ambiant scade – este vorba de componenta ecologică, biologică, psihică sau socio-economică a acestuia. Or, una dintre strategiile de conservare a sănătăţii şi a tinereţii constă în a antrena organismul uman să se adapteze, altfel spus să găsească cele mai bune, cele mai potrivite răspunsuri la provocările venite dinspre factorii de mediu”, menţionează Ana Aslan. Excesul ponderal favorizează ateroscleroza şi diabetul, grăbeşte îmbătrânirea şi, în final, moartea. „Alături de alimentaţia raţională şi de exerciţiile fizice, viaţa spirituală este un factor indispensabil longevităţii. Bătrâneţea este neputinţa de a gândi şi de a munci. Adevărat longevitate este întotdeauna activă – atât intelectual, cât şi fizic. Un vârstnic util lui însuşi, familiei sale, societăţii, ţării sale nu este atât de diferit de ceilalţi oameni. Nu-i aşa?”, arată Ana Aslan. Prin urmare, oamenii trebuie să aibă o voinţă puternică şi să ţină cât mai departe distrofiile, afecţiunile, bolile şi pierderea progresivă a memoriei dacă vor să fie utili lor înşişi şi societăţii.
Ana Aslan s-a născut la Brăila, pe 1 ianuarie 1897. A provenit dintr-o familie cu patru copii: doi băieţi (Bombonel şi Sergiu) şi două fete (Ana şi Angela). I-a plăcut să scrie, să citească şi să înveţe, dar mai puţin să se joace. A fost tot timpul curajoasă şi curioasă. S-a înscris la Facultatea de Medicină, în ciuda opoziţiei mamei, pentru că voia „cu orice preţ” să fie medic. După intrarea României în război a lucrat în spitale din 1916 până în 1919. A avut întotdeauna o sensibilitate aparte pentru persoanele vârstnice şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a le îmbunătăţi viaţa acestor „jucării stricate”. „Odată, de ziua mea de naştere, care coincide cu Anul Nou, bolnavii mi-au trimis o felicitare în care scriseseră: «Sentimentele noastre de gratitudine pentru doctoriţa Aslan, care se ocupă de aceste jucării pe care viaţa le-a sfărâmat». Da, jucării sfărâmate… Întotdeauna am fost foarte sensibilă la persoanele vârstnice. Dar pentru mine aceste cuvinte sunau ca o invitaţie de a le consacra poate mai mult timp. Este ceea ce am făcut după ce am descoperit virtuţile procainei şi am pus la punct tratamentul cu Gero H3 sau, cum este adesea numit în străinătate, «medicamentul românesc pentru profilaxia îmbătrânirii premature». Trebuia să îmbunătăţesc cât de cât viaţa «jucăriilor stricate» şi am încercat s-o fac”, povesteşte Ana Aslan. Maeştrii care au contribuit la formarea sa au fost chirurgul Toma Ionescu, neurologul Gheorghe Marinescu, fiziologul Daniel Danielopolu şi endocrinologul Constantin I. Parhon. Fiecare dintre ei au ajutat-o să-şi construiască o carieră durabilă, mai ales că nu erau geloşi pe succesul celor tineri, ei fiind atât de mari încât în jurul lor era loc pentru toată lumea. Inteligenţa, ambiţia, gustul aventurii şi spiritul de observaţie foarte dezvoltat au ajutat-o enorm în carieră. Fără aceste calităţi ar fi fost un medic oarecare.
Povestea vieţii şi carierei Anei Aslan este una inspiraţională. A ales medicina din pasiune şi a făcut performanţă în acest domeniu pentru că a crezut în visele sale. În munca sa a pus toată dragostea pentru oameni pentru că aşa după cum afirma nu îi place să vadă suferinţă şi că cineva este bolnav multă vreme. A căutat tot mereu lumina şi a încercat să alunge întunericul. În opinia sa, suferinţa, boala şi urâţenia sunt legate, iar ea a vrut ca bolnavii să se vindece „repede, repede”. Şi-a dorit ca generaţiile viitoare să fie sănătoase şi active. „Visez la o omenire sănătoasă şi activă. Mă gândesc la cei care vor veni după mine să conducă această acţiune. Aş dori să las moştenire această pasiune care m-a însufleţit de-a lungul vieţii. De asemenea, aş dori să păstreze amintirea exemplului meu, a strădaniilor mele pentru a uşura suferinţele bătrânilor şi a le dărui puţină speranţă”. A fost o optimistă lucidă, în permanenţă conştientă că în lume există ameninţări grave. „Omenirea are nevoie înainte de toate de pace. Şi dacă este pace, bătrânii mei vor fi şi ei liniştiţi, vor putea trăi în pace. Trebuie să iubim bătrânii, să-i onorăm şi să-i ocrotim; ei sunt parte a patrimoniului nostru naţional”.