Crăciunul ne face să redevenim copii şi ne trezeşte amintiri puternice
Pentru mine, Crăciunul este o sărbătoare magică. În fiecare an aştept cu nerăbdare să ningă şi steluţele fermecate pe care natura le trimite cu generozitate pe Pământ să îmbrace totul într-o mantie albă şi pufoasă. Zăpada înseamnă pentru mine curăţenie, puritate şi linişte. Este semnul că există miracol şi nu-mi imaginez sărbătoarea Crăciunului fără zăpadă. Atunci când începe să ningă, mă simt foarte fericită şi ştiu că va urma o perioadă frumoasă în care lumina va domina întunericul, iar binele va învinge răul.
Crăciunul este o sărbătoare despre binele pe care îl faci şi pe care, mai apoi, îl primeşti în momentele când te aştepţi mai puţin; despre zâmbet „este Crăciun de fiecare dată când zâmbeşti fratelui tău şi îi oferi mâna ta” (Maica Tereza); despre bucuria de a fi copil, chiar dacă vârsta din buletin nu mai corespunde întrutotul, dar este şi o stare de spirit însemnând „să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi din plin compasiune” (Calvin Coolidge). Vrând nevrând, sărbătoarea Crăciunului ne face să ne simţim din nou copii şi să ne amintim de clipele minunate pe care le-am trăit atunci când bunicii erau cu noi. Crăciunul are aromă de portocale, de turtă dulce şi de plăcintă cu brânză făcută de bunica. Nimic nu se compară cu bunătăţile pe care le pregătea bunica pentru această sărbătoare. Tot ce ieşea din mâna ei era unic şi nimeni nu o poate egala din acest punct de vedere. În fiecare an, bunica se ocupa de copturi (plăcintă, cozonaci) şi alături de bunicul de tăierea porcului şi de prepararea acestuia. Erau doi maeştri adevăraţi pentru că tot ce făceau era extrem de gustos. Pe atunci, bunicii aveau timp pentru sărbătoare, nu exista o alergătură fără sens şi direcţie aşa cum se întâmplă astăzi, erau atenţi la detalii, aveau grijă de propria persoană şi de aproapele lor, erau prezenţi trup şi suflet la întâlnirea cu celălalt şi se implicau 100% în ceea ce lucrau. Totul părea extrem de uşor şi de simplu atunci când îi priveai. Erau împăcaţi cu sine şi transmiteau mai departe acel echilibru.
Atunci când eram mică simţeam că se întâmplă ceva deosebit de Crăciun şi de Anul Nou. Nu ştiam exact ce se petrece, dar în aer plutea o anumită magie. Mă bucuram că primeam musafiri, că se povesteşte, că se întind mese îmbelşugate. Lucrurile se desfăşurau altfel decât în zilele obişnuite. Impresia era aceea că timpul s-a oprit în loc şi că oamenii îşi pot trage sufletul pentru câteva zile. Nu contau atât de mult cadourile pe care le primeam, şi care erau modeste în comparaţie cu ale copiilor de astăzi, cât întâlnirile cu ceilalţi. Oamenii aveau timp să asculte şi să se bucure de întâlnirile cu ceilalţi. Nu erau grăbiţi, nu erau ocupaţi şi nu găseau pretexte să plece cât mai repede din locurile unde erau invitaţi. Erau generoşi şi ştiau că acea generozitate se va întoarce cândva la ei. Nici zăpada, care era uriaşă pe vremea aceea, nu îi făcea să se grăbească acasă. Ştiau să trăiască pe deplin clipele petrecute alături de copii, fraţi, surori, nepoţi şi nepoate, fiind conştienţi că momentele acelea nu se vor mai întoarce niciodată. O casă plină de invitaţi era dovada că Dumnezeu a fost bun şi le-a oferit un dar spiritual extraordinar, mult mai valoros decât unul material.
Noi am pierdut bucuria, entuziasmul şi magia sărbătorilor de altădată. Crăciunul, la fel ca şi Paştele, este doar o sărbătoare ca oricare alta. Alergăm pentru a umple masa, pentru a cumpăra cadouri pentru cei dragi, pentru a ne rezerva o vacanţă de lux într-o ţară exotică, eventual cu soare, dar facem totul pentru că trebuie, nu pentru că simţim. Suntem prinşi într-un vârtej din care nu ştim cum să ieşim. Trăim cumva în afara noastră şi nimic nu ne mai bucură cu adevărat. Avem atât de multe posibilităţi şi ne simţim goi sufleteşte. Nimic nu ne place. Nimic nu ne mulţumeşte. Nimic nu ne satisface. Asociem iarna cu ambuteiajele în trafic, cu drumurile necurăţate, cu poleiul de pe străzi, cu sărbătorile care ne golesc buzunarele. Suntem atât de ocupaţi încât nu mai avem timp pentru ceea ce este cu adevărat relevant. Facem totul pe repede înainte, nu mai punem suflet şi nu ne mai implicăm. Nu ne mai interesează rezultatul. Indiferenţa este cuvântul care ne caracterizează.
Atâta timp cât eu mă voi mai putea bucura de zăpadă, de brad, de cadouri, de portocale, de turta dulce, de plăcinta cu brânză, de cozonaci, de întâlnirile cu cei dragi într-un cadru mai restrâns sau mai extins, voi şti că nu am pierdut magia sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. Şi astăzi sunt peste măsură de încântată că voi putea împodobi bradul în Ajunul Crăciunului, o tradiţie pe care o păstrez încă de pe vremea când eram copil, că voi putea cumpăra măcar câteva podoabe noi pentru pom, că îl voi aranja altfel decât în anii trecuţi. Toate aceste lucruri îmi dau impresia că sunt vie, că trăiesc realmente şi că mă bucur de tot ce este mai frumos în viaţa pe care am primit-o dar şi că pot la rândul meu să le ofer şi celorlalţi ceea ce mă împlineşte pe mine.
Sărbători binecuvântate!