Îndepărtarea de lucrurile familiare ne apropie de ceea ce suntem cu adevărat.
Un călugăr buddhist, Yongey Mingyur Rinpoche, decide să părăsească mănăstirea din Bodh Gaya. Pleacă fără să spună nimănui nimic, doar cu roba de pe el şi câteva rupii în buzunar. Gestul său este explicat într-o scrisoare adresată prietenilor, studenţilor şi colegilor meditatori. La 36 de ani, aflat într-o poziţie socială privilegiată, fiind stareţul a trei mănăstiri, autor de bestselleruri şi maestru de meditaţie buddhistă tibetană, iubit de discipolii săi din întreaga lume, acesta începe o retragere de patru ani şi jumătate în pribegie, dorind să experimenteze străvechea tradiţie a yoghinilor rătăcitori, trăind de pe o zi pe alta ca cerşetor. Mărturia acestei experienţe extraordinare este transpusă în cartea „Îndrăgostit de lume. Călătoria unui călugăr buddhist pe tărâmurile dintre viaţă şi moarte”, publicată la Editura Humanitas. Yongey Mingyur Rinpoche le oferă cititorilor învăţături preţioase, arătându-le cum pot transforma problemele în oportunităţi şi cum îndepărtarea de lucrurile familiare îi apropie, în realitate, de ceea ce sunt cu adevărat.
Hotărârea de a renunţa la statutul religios şi la confortul unei vieţi pline de avantaje este dificilă, dar călugărul este foarte motivat şi îşi urmează planul cu multă consecvenţă. Încă din 1996, atunci când l-a vizitat pe tatăl său, la Nagi Gompa, un schit retras pe versantul unui munte, în afara oraşului Kathmandu, i-a mărturisit că vrea să facă o retragere itinerantă. Tatăl l-a ascultat şi l-a întrebat dacă este cu adevărat sigur că vrea să treacă prin această experienţă. „Minunat. Dacă vrei într-adevăr să faci asta, n-am decât un sfat să-ţi dau: pleacă pur şi simplu. Nu spune nimănui unde te duci, nici măcar familiei. Pleacă pur şi simplu şi o să-ţi fie bine”, i-a spus părintele. Abia în 2011, după 15 ani de la discuţia cu tatăl, decide să facă marele pas şi să plece pentru a-şi îndeplini visul. „Aşteptasem multă vreme până să pornesc în această retragere, aşteptasem până când chestiunea devenise una de viaţă sau de moarte, deşi poate mai corect ar fi de viaţă şi de moarte… Lăsam în urmă tot ceea ce cunoşteam, având în privinţa viitorului tot atâtea certitudini câte poţi avea pe patul de moarte”, scrie Yongey Mingyur Rinpoche.
Numai că plecarea în lume, ieşirea din zona de confort, este mai grea decât pare la prima vedere. Întârzierea taxiului, cumpărarea biletelor din gară şi luarea trenului spre Varanasi, toate acestea sunt lucruri pe care Yongey Mingyur Rinpoche le experimentează pentru prima oară. Călătoria la clasa cea mai de jos îl pune în faţa unei realităţi care îl copleşeşte. Mirosul îngrozitor, hainele murdare, picioarele goale şi crăpate, umiditatea, zăpuşeala, absenţa aerului condiţionat îl tulbură profund. Simte că nu trebuie să fugă de aceste senzaţii neplăcute, ba dimpotrivă trebuie să se familiarizeze cu ele pentru că viaţa presupune să pui intenţionat lemne pe foc, adică să fii pus în situaţii dificile pentru a putea lucra cu ele. Viaţa este o continuă transformare. Nimic nu rămâne la fel pe parcursul existenţei. „Ne-am obişnuit să percepem lumea înconjurătoare, dar şi pe noi înşine, ca pe ceva concret, solid, real, trainic. Şi totuşi nu e prea greu să ne dăm seama că nimic pe lumea asta nu există independent de schimbare. Fusesem într-un loc, iar acum mă aflam în altul; traversasem diferite stări de spirit. Cu toţii ne transformăm din bebeluşi în adulţi, pierdem fiinţe iubite, vedem copii crescând, cunoaştem schimbări climatice, schimbări ale regimurilor politice, ale stilurilor muzicale şi ale modei, schimbări în toate. În ciuda aparenţelor, niciun aspect al vieţii nu rămâne la fel. Dezintegrarea oricărui lucru, oricât de dens ar părea, fie el un vapor transoceanic, trupul nostru, un zgârie-nori sau un stejar, va dezvălui faptul că soliditatea e la fel de amăgitoare ca permanenţa”, notează Yongey Mingyur Rinpoche. Pentru a ajunge acolo unde vrea, călugărul înţelege că nu mai trebuie să se opună schimbărilor.
Oamenii sunt atât de obişnuiţi să poarte măşti, să se ascundă în spatele statutului lor profesional şi social, încât atunci când trebuie să le dea jos şi să fie ei înşişi procesul li se pare unul trumatizant. Antrenarea minţii îi ajută, însă, să renunţe la comportamentele repetitive. Tot ceea ce ei caută – fericirea, mulţumirea şi pacea lăuntrică – se află chiar aici, în momentul prezent. Ei trebuie să lase deoparte perfecţiunea şi să înţeleagă că pot face lumea mai bună prin propria voinţă. „Până când nu ne transformăm pe noi înşine, suntem ca nişte gloate de oameni furioşi, care militează pentru pace. Pentru a mişca lumea, trebuie să putem sta liniştiţi în ea. Acum, mai mult ca oricând, mă încred în abordarea lui Gandhi: «Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume». Nimic nu este mai important pentru secolul XXI şi următoarele decât transformarea personală. E singura noastră speranţă. Transformarea personală este transformarea lumii. Iată şi scopul retragerii mele: să-mi dezvolt pe deplin abilităţile de a-i ajuta pe ceilalţi să-şi descopere propria înţelepciune şi propria capacitate de a trăi în pace”, susţine Yongey Mingyur Rinpoche. Schimbarea este în mâinile oamenilor, dar ei sunt deseori prea prinşi în vechile sisteme de gândire şi din acest motiv lumea arată aşa cum o vedem.
Retragerea din mănăstire a însemnat, de fapt, o renaştere, o experimentare a tuturor senzaţiilor şi fricilor. Boala, infecţia, spitalul, grija celorlalţi au fost tot atâtea încercări. Din ele Yongey Mingyur Rinpoche a ieşit mai puternic. Mai recunoscător şi mai fericit. Mai împăcat cu sine. Iluminat. Cum l-a atenţionat tatăl cu ani în urmă. „Când vei deveni una cu toate, vei putea face orice. Vei fi capabil de dragoste şi de compasiune fără margini şi te vei putea manifesta în moduri care să aducă beneficii altor fiinţe. Nu uita: forma ta umană – aici, acum, aşa cum eşti – este o reflexie a iluminării, o formă-corp care reflectă vacuitatea”. Depinde de fiecare om să experimenteze toate aceste stări, să se cunoască şi să fie schimbarea pe care vrea să o vadă în lume. „Îndrăgostit de lume” este una dintre cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit în ultimii ani. Am învăţat foarte multe lucruri din ea şi chiar dacă unii termeni folosiţi mi-au dat bătăi de cap, veţi vedea de ce atunci când o veţi citi, sunt încântată de experienţele pe care mi le-a relevat. Avem o minte puternică pe care nu o cunoaştem la adevărata ei dimensiune. Suntem capabili să învingem toate obstacolele care ne apar în cale numai că ne este teamă să o facem. Dacă nu ne opunem fluxului natural al schimbării atunci dragostea şi compasiunea vor veni în viaţa noastră şi nu vor cunoaşte limite. Singurătatea este unica modalitate prin care ne putem descoperi potenţialul. Confortul nu ne ajută să evoluăm din punct de vedere spiritual. Dimpotrivă. Cu cât disconfortul este mai mare, cu atât învăţăm mai mult.