Dedic acest text memoriei tatălui meu care astăzi, 29 aprilie 2022, ar fi împlinit 81 de ani şi de la care am învăţat să văd partea bună a oamenilor
Fiecare dintre noi avem în interior o lumină, dar nu suntem conştienţi de ea şi trăim în întuneric zi de zi, clipă de clipă, an de an, de la tinereţe până la bătrâneţe, ne măcinăm sufletul cu lucruri mărunte şi total neimportante pentru că aşa credem că este bine. V-aţi gândit vreodată cât de multă importanţă acordăm elementelor exterioare şi cât de puţină celor interioare. Mai degrabă, ne renovăm casa (e adevărat că la câţiva ani are nevoie de o primenire!), decât să avem grijă de trup şi de suflet, şi apoi, constatăm că suntem atât de bolnavi încât medicii nu mai pot face nimic pentru noi. Lăsăm întunericul să ne domine, iar forţa lui este uimitoare. Viaţa ne este guvernată de frică, ură, invidie, lăcomie, vorbe aruncate în vânt fără niciun temei. Ne îmbolnăvim cu mâna noastră şi considerăm că bunul Dumnezeu ne-a dat o anumită boală pentru că are ceva cu noi, când de fapt noi am provocat-o prin gândurile şi faptele noastre negative.
Marile sărbători, cum sunt Crăciunul şi Paştele, sunt un bun prilej de meditaţie în ceea ce priveşte felul în care ne raportăm la lumina şi întunericul din noi. Numai că oamenii sunt, din nefericire, mai preocupaţi de elementele de suprafaţă ale sărbătorilor – mese îmbelşugate, cadouri, vacanţe în străinătate – decât de cele cu adevărat importante. Ca într-un film pe care îl vedem de două ori pe an, magazinele se supraaglomerează, maşinile merg bară la bară către staţiunile turistice, iar timpul de aşteptare în vămi ajunge şi la opt ore din cauza fluxului mare de doritori. După care se aşterne, din nou, liniştea şi oamenii îşi reiau vechile obiceiuri ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu putem nega faptul că trăim în vremuri tulburi. Ne confruntăm în continuare cu pandemia de Covid-19, războiul este la graniţele României, în alte regiuni ale globului sunt tot felul de lupte absurde pentru putere. Vremuri grele au fost şi în alte perioade ale istoriei umanităţii, dar astăzi noi am ajuns la un grad de dezvoltare care ne permite să discernem binele de rău şi să schimbăm ceva în felul nostru de a fi. De multe ori am impresia că suntem captivi în nişte tipare de gândire bolnăvicioasă din care nu vrem să ieşim nicicum. Vorbele lui Ion Luca Caragiale din „O scrisoare pierdută” sunt mai actuale ca oricând: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”. Noi vrem schimbarea, dar să nu se schimbe nimic real, întunericul este, la o adică!, mai bun decât lumina.
Mi-ar plăcea ca în lume să existe o schimbare reală în bine. Să citim pildele din Biblie şi să le aplicăm în viaţa de zi cu zi, să arătăm că lumina este mai puternică decât întunericul, să demonstrăm că suntem în stare să creăm realmente o lume mai bună, nu din cuvinte, ci din fapte. Nu sunt idealistă sau prea visătoare. Ştiu din proprie experienţă că atunci când îmi propun să fac un lucru, indiferent cât de mărunt, stă în puterea mea să îl realizez. Dacă eu cred că lucrul acela este posibil, va fi posibil. Ţine de motivaţie, de organizare şi de încredere. De convingerea că voi reuşi. Şi, într-adevăr, aşa se întâmplă. Eu cred că dacă fiecare om se va strădui în fiecare zi să fie mai bun ca ieri, să înţeleagă că este interconectat cu semenii săi, lumea va începe să arate altfel. Povestea lui Iisus este una fascinantă din orice punct de vedere am privi-o. El a avut puterea de a scoate la suprafaţă lumina care există în om. Toate pildele sale sunt despre cum ne putem schimba viaţa în bine dacă avem puterea şi voinţa necesară. Să ne amintim de centurionul roman care l-a rugat să îi vindece slujitorul bolnav, aflat pe moarte. Mântuitorul este de acord să meargă în casa sutaşului, numai că acesta consideră că nu este vrednic să îl primească pe Iisus şi îi sugerează să spună un singur cuvânt şi slujitorul va fi vindecat. „Căci şi eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostaşi, şi zic acestuia: «Du-te» şi se duce, şi altuia: «Vino», şi vine, şi slugii mele: «Fă aceasta», şi face”. Iisus este impresionat şi spune că nu a găsit atâta credinţă în Israel. „Du-te, fie ție după cum ai crezut”. (Evanghelia după Matei, 13). Slujitorul este vindecat pentru că stăpânul său a crezut că se va însănătoşi.
Totul este posibil dacă ne dorim cu adevărat. Atâta timp cât vom lăsa întunericul să ne domine sufletul, lumea va arăta aşa cum o vedem astăzi. Nu trebuie să fim buni doar de sărbători. Trebuie să fim buni tot timpul. Cu toţii avem zile mai grele, mai obositoare, mai neinspirate, când suntem supăraţi şi nervoşi, numai că ele nu trebuie să devină regula generală. Trebuie să găsim în noi puterea şi înţelepciunea de a trece peste greutăţi cu demnitate şi cu fruntea sus. Să îi permitem luminii să ne călăuzească viaţa şi să nu facem jocul întunericului. Trebuie să fim pregătiţi asemenea celor zece fecioare din pilda lui Iisus pentru a-l întâmpina pe mire. Efortul trebuie făcut clipă de clipă şi zi de zi pentru ca rezultatul să fie cel aşteptat. „Deci, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouă». Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: «Nu vă cunosc pe voi». Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”. (Evanghelia după Matei, 10-13). Sunt convinsă că nu există lucruri imposibile în această lume. Totul ţine de capacitatea noastră de înţelegere şi de puterea de a învinge obstacolele. Dacă găsim în noi resursele necesare pentru a trece peste toate problemele, dacă vedem partea plină a paharului şi avem încredere în potenţialul nostru, imposibilul va deveni posibil.
Există pentru fiecare dintre noi o scadenţă, la fel ca şi pentru întreaga lume, dar mi-aş dori ca aceasta să fie una pozitivă. Faptele bune să le domine pe cele rele. Fiecare dăm socoteală mai devreme sau mai târziu pentru ceea ce am făcut. Raiul şi iadul sunt aici şi acum. Liniştea noastră interioară este rezultatul deciziilor noastre. Dacă facem rău, vom primi rău. Dacă facem bine, vom primi bine. Atunci când vă întâlniţi cu persoane care vă povestesc cât de rău le merge, întrebaţi-le cum gândesc şi dacă viaţa lor nu reflectă pe deplin gândurile negative şi răutatea/ura pe care o au în suflet. Nimic nu este întâmplător. Sărbătorile ne reamintesc în fiecare primăvară şi iarnă că trebuie să ne gândim la lumina pe care o avem în interior şi pe care de cele mai multe ori o ignorăm, pentru a-i face loc întunericului. Zilele trecute, un preot înţelept pe care l-am ascultat la o slujbă spunea că Iisus intră în sufletul nostru atâta cât îi permitem. Unii oamenii îl lasă mai mult, alţii mai puţin. Aşa este şi cu lumina. Depinde cât loc îi facem în viaţa noastră.