Frumuseţea, talentul şi stilul inconfundabil al actriţei Audrey Hepburn continuă să fascineze noile generaţii de public.
„Înfăţişarea mea e accesibilă oricui. Dacă îşi prind părul în coc, îşi pun ochelari de soare şi poartă o rochie neagră, toate femeile pot să arate ca mine”
(Audrey Hepburn)
Actriţa Audrey Hepburn a cucerit lumea prin talent, naturaleţe, bun gust şi eleganţă, iar astăzi continuă să fie la fel de apreciată ca atunci când se afla în luminile rampei şi încânta publicul prin apariţiile sale fermecătoare în filme sau la evenimente. Legendara artistă este şi protagonista cărţii „Micul ghid al stilului. Audrey Hepburn”, scrisă de Caroline Jones, şi publicată de Editura RAO. Volumul descrie parcursul profesional al actriţei de la debut şi până pe culmile gloriei, dar prezintă şi felul în care Audrey Hepburn a influenţat lumea modei şi a cinematografiei, devenind simbolul graţiei desăvârşite. „În epoca de astăzi a celebrităţii rapide, când eticheta de «simbol al lumii modei» este aplicată atât de frecvent şi atât de uşor încât şi-a pierdut impactul, Hepburn ne reaminteşte adevărata semnificaţie a sintagmei. Modestă, modernă şi curajoasă, îndrăznind să exploreze ţinutele masculine în timp ce îşi păstra frumuseţea feminină, marea stea de cinema a lăsat o moştenire fără seamăn, ce continuă să influenţeze şi astăzi lumea modei. Imaginea ei avangardistă reuşea să împletească simplitatea, confortul şi eleganţa, creând un rafinament atemporal, sfidător de european, ce se contopea cu personalitatea ei. Stilul mamei sale, spune fiul lui Audrey, Sean Hepburn Ferrer, era «oglindirea unei frumuseţi lăuntrice croite din disciplină, respect pentru cei din jur şi încredere în umanitate»”, consemnează Caroline Jones. Cartea încântă ochiul, mintea şi sufletul cititorului şi îl transpune într-o lume strălucitoare, luxoasă şi fascinantă.
Născută în Belgia pe 4 mai 1929, Audrey Kathleen Hepburn-Roston a fost fiica lui John Victor Hepburn-Roston, de origine engleză, şi a Ellei van Heemstra, o baroneasă olandeză. A avut o copilărie presărată de greutăţile celui de-al Doilea Război Mondial, dar a reuşit să treacă peste toate dificultăţile datorită firii sale puternice. Plecarea tatei de acasă pe când avea doar şase ani a fost însă cel mai trumatizant eveniment din viaţa sa, după cum a mărturisit. În timpul ocupaţiei naziste din Olanda a reuşit să supravieţuiască făcând făină din bulbi de lalea şi primind pachete de mâncare de la UNICEF, dar malnutriţia de care avea să sufere ulterior îi va şubrezi sănătatea pentru totdeauna. Cu toate astea, dragostea pentru scenă a făcut-o să ia lecţii de balet de la cinci ani şi să dea spectacole de dans pentru a strânge bani pentru Rezistenţa Olandeză. A fost descoperită de producătorul Cecil Landeau, care a distribuit-o în 1949, în spectacolul „Sauce Tartare”, iar în 1950, studioul Associated British Picture Corporation a angajat-o ca actriţă liber-profesionistă. Celebra romancieră franceză Colette a remarcat-o în timpul filmărilor pentru comedia „Nous irons a Monte Carlo” din 1952, desfăşurate în foaierul Hotel de Paris de pe Riviera Franceză, iar Audrey Hepburn a fost aleasă pentru a juca pe Broadway rolul principal din nuvela „Gigi”. Piesa s-a jucat timp de şase luni cu casa închisă, iar actriţa de 22 de ani „cu breton şi ochi de căprioară a cucerit Broadway-ul”. După acest moment, cariera sa a avut o ascensiune fulminantă.
„Vacanţă la Roma”, „Sabrina”, „Funny Face”, „Mic-dejun la Tiffany” şi „My Fair Lady” sunt filmele cu care Audrey Hepburn şi-a câştigat celebritatea şi datorită cărora publicul de toate vârstele o adoră şi azi. Pelicula „Vacanţă la Roma”, cu care actriţa a intrat în lumea bună a cinematografiei, a înregistrat şi o premieră absolută. „«Vacanţă la Roma» s-a bucurat de un succes răsunător şi puţine actriţe de atunci şi de acum au mai exercitat un impact atât de mare cu un rol de debut. Intuind acest lucru încă din timpul filmărilor, Gregory Peck, actorul masculin principal, a insistat ca numele lui Audrey Hepburn să se bucure de aceeaşi publicitate pe afişele promoţionale ale filmului – un lucru cu totul nemaiauzit la Hollywood pentru o actriţă relativ necunoscută. Dar instinctul lui Peck s-a dovedit întemeiat: Audrey i-a cucerit deopotrivă atât pe critici, cât şi pe spectatori, obţinând numeroase premii, ce-au culminat cu acordarea premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă la ceremonia de decernare a premiilor Oscar din 1954 ale Academiei Americane de Film. În seara festivităţii, a primit şi premiul neoficial de cea mai bine îmbrăcată actriţă, uimind mulţimile cu o splendidă rochie albă, marca Givenchy, un prim exemplu al unei colaborări îndelungate şi rodnice”, subliniază Caroline Jones. Efectul pe care Audrey Hepburn l-a exercitat asupra modei şi Hollywood-ului a fost instantaneu şi toată lumea şi-a dorit să arate ca actriţa „cu trup mlădios ca de spiriduş şi chip copilăros ca de băieţandru”. Deodată, ca prin minune, formele voluptoase şi-au pierdut farmecul şi toţi voiau să slăbească cinci kilograme.
În timpul filmărilor la pelicula „Sabrina”, Audrey Hepburn a început colaborarea cu creatorul de modă francez Hubert de Givenchy. Rochia albă de gală din organdi, fără bretele, strânsă în talie, împodobită cu o trenă amplă şi detaşabilă, rochia neagră de cocktail din satin, prinsă la umeri cu câte o fundiţă, costumul „accesorizat” cu o pălărie şi un pudel sunt doar câteva dintre ţinutele memorabile pe care legendara actriţă le-a purtat în acest film. „Niciun alt film nu a reuşit să pună în valoare ţinutele vestimentare aşa cum o face «Sabrina». A fost o adevărată realizare. Imaginea lui Audrey din «Sabrina» i-a influenţat rolurile interpretate mai târziu. Dacă nu s-ar fi dus la Paris (ca să aleagă ţinutele Givenchy) , n-ar fi obţinut rolul din «Mic-dejun la Tiffany». Piesele vestimentare din «Sabrina» i-au consolidat pentru totdeauna imaginea”, susţine scenaristul Ernest Lehman. Prietenia dintre Audrey Hepburn şi Hubert de Givenchy a fost una de-o viaţă şi a dăinuit până la moartea actriţei în 1993. Prin intermediul artistei, Givenchy a avut acces la un public numeros şi a putut lansa majoritatea trendurilor în modă, în timp ce Audrey Hepburn a devenit o emblemă a acesteia, impunând gusturi şi tendinţe. Cei doi au influenţat atât lumea modei, cât şi pe cea cinematografică, iar moştenirea lor este impresionantă. Măsurile actriţei au fost până la sfârşitul vieţii 80-50-90, iar hainele bine structurate i-au pus în valoare „formele mlădioase şi firave, atrăgând atenţia spectatorului asupra taliei sale de viespe şi bustului subţire”, după cum notează Caroline Jones. În 1957, Audrey şi Hubert au creat împreună primul parfum din lume lansat de o vedetă, „L’Interdit”. Şi astăzi, Audrey continuă să fie muza inspiraţiei lui Givenchy, acesta afirmând că în toate colecţiile sale îi dedică „un crâmpei din inima şi creaţiile mele”.
Ceea ce o face pe Audrey Hepburn specială este faptul că a mizat pe simplitate şi pe calitate. A ales întotdeauna articole care se potriveau stilului ei personal. Nu avea nevoie de multe pentru a ieşi în evidenţă. Pur şi simplu a ştiut să le combine, iar rezultatul a fost uluitor. Încă din 1948, de la începuturile carierei, avea un fler aparte care îi spunea cum să se îmbrace. „Avea doar o singură fustă, o singură bluză, o singură pereche de pantofi şi o singură bască, dar avea în schimb paisprezece eşarfe. Nu-ţi vine să crezi ce putea să facă cu ele săptămână de săptămână”, povesteşte Nickolas Dana, unul dintre colegii ei dansatori din spectacolul „High Button Shoes”. Mai târziu, a perfecţionat acest stil, iar piesele purtate de ea au devenit legendare: rochia neagră de cocktail, pantalonii negri, gen pană, puloverul cu guler răsucit, balerinii, ochelarii mari de soare, trenciul, decolteul Sabrina, paltonul cu guler înalt, gen pâlnie, baticul de mătase, helanca neagră, cămaşa ecosez, pălăriile excentrice. În zilele noastre, Audrey Hepburn continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru creatorii de modă şi fotografii din întreaga lume, dar şi pentru noile generaţii care îi descoperă eleganţa desăvârşită şi graţia ireală. „Farmecul lui Audrey seamănă cu cel al Monei Lisa. Nu poţi să-l defineşti, ci doar să-l trăieşti”, spunea regizorul Peter Bogdanovich. Cât adevăr!