Regina Elisabeta a II-a a adus linişte, pace şi echilibru în lume, iar moştenirea sa este preţioasă şi unică.
În 8 septembrie 2022, Regina Elisabeta a II-a a trecut la cele veşnice, iar vestea dispariţiei sale a cutremurat pământul de la un capăt la altul. Cu două zile înainte, Majestatea Sa o învestise pe Liz Truss premier al Marii Britanii, după ce acceptase demisia lui Boris Johnson. Liz Truss a fost primită de Regină la Castelul Balmoral din Scoţia pentru a fi numită oficial în funcţie. Nimeni nu se aştepta ca aceasta să fie ultima apariţie publică a Reginei Elisabeta a II-a, dar destinul a hotărât altfel. Domnia Majestăţii Sale pe tronul Marii Britanii timp de 70 de ani este o performanţă în sine, mai ales că pe parcursul acestor decenii Regina a dat dovadă de echilibru, înţelepciune, eleganţă şi seriozitate. Şi-a făcut treaba impecabil, fiind un exemplu de urmat pentru toţi conducătorii lumii.
Cu certitudine, de acum înainte vor fi publicate o mulţime de cărţi despre viaţa şi activitatea Reginei Elisabeta a II-a, vor fi realizate filme şi documentare despre deciziile pe care le-a luat de-a lungul anilor de domnie, dar poate că ar trebui să ne gândim că longevitatea Majestăţii Sale se datorează faptului că a fost întotdeauna corectă cu sine şi cu cei din jurul ei, că s-a interesat de munca sa, de soarta supuşilor săi şi a încercat să găsească cele mai bune soluţii în momente critice, cum a fost moartea Prinţesei Diana. Dincolo de îndatoririle publice, de imaginea impecabilă pe care şi-a păstrat-o de-a lungul anilor, Regina s-a respectat pe sine, dovadă că a ajuns să trăiască 96 de ani frumoşi şi buni, fără probleme grave de sănătate, a avut un regim de viaţă curat, fără vicii, a stat în natură, atunci când programul i-a permis, a iubit plimbările pe jos, echitaţia şi câinii, a respectat orele de masă şi şi-a permis mici plăceri, inclusiv culinare. Respectul pe care l-a avut pentru propria viaţă s-a oglindit în felul în care a domnit.
Majestatea Sa va rămâne în amintirea tuturor prin zâmbetul pe care l-a afişat mereu în întâlnirile publice. În orice apariţie, indiferent de ţara unde se afla, era cu sufletul deschis, pregătită pentru ceea ce avea de făcut sau de spus şi atentă la toate detaliile. Din acest motiv, oamenii de pe toate continentele au îndrăgit-o, s-au obişnuit cu ea, cu felul său de a fi, iar dispariţia ei a fost resimţită, aşa cum au arătat-o reportajele de televiziune, ca o pierdere din propria familie. Şi ce dovadă mai bună a iubirii să avem decât aceea că mii de oameni au aşteptat la Londra până la 30 de ore şi au stat la cozi de 16 kilometri pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a. Deşi nu au avut voie să se oprească mai mult de câteva secunde lângă sicriul expus la Westminster Hall şi au trecut prin controale de securitate riguroase, oamenii s-au supus regulilor pentru a fi alături de regina lor iubită. Regina a adus linişte, pace şi echilibru în lume, a condamnat războiul, inclusiv pe cel din Ucraina, după cum arată relatările de presă din ultimele zile, şi a fost apropiată de supuşii săi, conştientă de misiunea pe care o are de îndeplinit.
Bunul Dumnezeu a avut grijă de Regina Elisabeta a II-a, iar imnul „God save the Queen”, utilizat de la ascensiunea pe tron a suveranei în 1952, i s-a potrivit perfect. Divinitatea a însoţit-o mereu, iar Regina a înfruntat totul cu demnitate şi nu s-a lăsat învinsă de niciun obstacol. Moştenirea pe care o lasă umanităţii este preţioasă şi unică. Se încheie o epocă şi se deschide o alta, sperăm la fel de bogată, dar contribuţia Majestăţii Sale nu va putea fi ignorată. Regina a inspirat oameni din toate lumea, a schimbat mentalităţi şi adus echilibrul acolo unde acesta nu exista. Faptul că am fost contemporani cu Regina Elisabeta a II-a este un lucru de povestit nepoţilor şi strănepoţilor. Privind toate evenimentele din această perioadă, cred că poemul „Dacă…” de Rudyard Kipling reflectă cel mai bine viaţa Majestăţii Sale, care nu a fost ocolită de suişuri şi coborâşuri, bucurii şi necazuri, speranţe şi dezamăgiri.
„De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,
De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă
Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,
Să stea peste veacuri aşa cum stă o stâncă.De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,
Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici duşmani nu pot vreun rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi mai presus de toate – vei fi un OM, copilul meu!”.