„Preaiubite papa, Nu ştiu să scriu frumos, nu sunt poet. Nu pot să aranjez frazele atât de artistic încât să producă umbră şi lumină; nu sunt pictor. Nu pot să-mi exprim gândurile şi sentimentele nici prin gesturi sau prin pantomimă; nu sunt dansator. Pot s-o fac însă prin sunete; sunt doar un muzician… Acum trebuie să închei cu o felicitare sonoră. Îţi doresc să trăieşti atâţia ani, câţi vor trebui ca să nu mai fie nimic de făcut nou în muzică…”. (Wolfgang Amadeus Mozart)
Astăzi se împlinesc 265 de ani de când s-a născut Wolfgang Amadeus Mozart, considerat cel mai renumit geniu al muzicii din toate timpurile. Johannes Chrysostomus Amadeus Wolfgangus Sigismundus Mozart a văzut lumina zilei în 27 ianuarie 1756, la Salzburg. Rândurile de mai sus reprezintă o scurtă scrisoare pe care genialul compozitor i-a trimis-o tatălui său în 8 noiembrie 1777, cu ocazia zilei de naştere a acestuia. Mulţi dintre noi îl ascultăm pe Mozart în fiecare zi în diverse interpretări, cu diferite orchestre, şi nici nu ne imaginăm cum ar fi viaţa noastră dacă nu ne-am putea bucura de bogăţia sonoră pe care ne-o oferă muzica lui.
Cred că unul dintre cele mai frumoase gesturi pe care le putem face în aceste vremuri grele, aflate sub semnul incertitudinii, este acela de a ne apropia de omul şi artistul Wolfgang Amadeus Mozart, citindu-i scrisorile pe care le-a trimis apropiaţilor de-a lungul celor 35 de ani de viaţă. Lectura acestor epistole ne dezvăluie persoanele dragi din existenţa sa, episoade din viaţa sa cotidiană, bucuriile şi dezamăgirile, încrederea în puterea sa creatoare, dorinţa ca talentul său extraordinar să fie recunoscut şi acceptat de societate. La un moment dat, tatăl său, Leopold Mozart, îl atenţionează că viitorul său este o chestiune de care este responsabil în exclusivitate. „Acum depinde numai de tine să te ridici la cea mai mare vază pe care a atins-o vreodată un artist muzician. Aceasta o datorezi talentului tău extraordinar dăruit de preabunul Dumnezeu. Depinde numai de înţelepciunea şi purtarea ta, dacă vei fi un muzician de duzină, pe care-l uită toată lumea, sau un dirijor renumit, despre care posteritatea mai citeşte în cărţi, dacă vei muri pe o saltea de paie, dus de nas de o muiere, cu o casă nevoiaşă plină de copii, sau, după o viaţă creştinească petrecută în plăcere, onoare şi renume, să poţi trăi cu familia bine asigurată şi respectat de toată lumea”. (12 februarie 1778)
Citindu-i scrisorile, pătrunzi deodată în universul său lăuntric şi iei contact cu o lume foarte bogată din punct de vedere spiritual. Te simţi hrănit şi nimic nu ţi se mai pare greu sau imposibil de realizat. Pasiunea, încrederea şi convingerea sa că arta poate schimba totul te contaminează şi pe tine cititor. Bucuria sa este şi bucuria ta, veselia sa este şi veselia ta, izbânda sa este şi izbânda ta. „…Deasupra noastră stă un violonist; sub noi este un altul, alături de noi un profesor de canto care dă lecţii, în ultima cameră în faţa noastră este un oboist. Este o plăcere pentru a compune! Îţi dă şi multe idei!”, notează Mozart în 24 august 1771. „…Sunt mereu în cea mai bună dispoziţie. Inima mi-e uşoară ca un fulg de când am scpătat de toate acele şicane. M-am şi îngrăşat…”, scrie genialul compozitor în 26 septembrie 1777. „…Că sunt sănătos şi vesel, ai observat desigur din scrisorile mele. Te simţi mulţumit când termini în sfârşit o muncă atât de grea şi migăloasă şi mai cu seamă dacă sfârşitul îţi aduce cinste şi renume. Căci sunt aproape în această situaţie; nu mai lipsesc decât trei arii şi ultimul cor din actul al treilea, uvertura şi baletul…”, consemnează artistul în 19 decembrie 1780.
Muzica scrisă şi compusă de Wolfgang Amadeus Mozart a trecut proba timpului. Faptul că astăzi se organizează peste tot în lume, inclusiv în România, festivaluri care îi sunt dedicate genialului compozitor austriac, că melomanii se gândesc la creaţia sa şi îi ascultă lucrările, că vor să viziteze casa în care a trăit, toate acestea sunt dovezi că arta sa este nemuritoare şi că, deşi tot ceea ce fac oamenii stă sub semnul efemerităţii, în cazul său lucrurile sunt diferite şi merită să medităm la ele. Dacă timpul vă permite, ascultaţi lucrări semnate de Mozart şi bucuraţi-vă de ele. Aceasta este cea mai mare satisfacţie a unui artist, după cum arată genialul compozitor într-o scrisoare din 1778: „Ducesa însă nu mă lăsă să plec. A trebuit astfel să mai aştept o jumătate de oră până ce sosi soţul ei. Acesta se aşeză alături de mine şi mă ascultă cu toată atenţia, iar eu uitai de toate, de frig, de durere de cap, şi, în ciuda pianului mizerabil, am cântat aşa cum cânt eu când sunt în bună dispoziţie. Daţi-mi cel mai bun pian din Europa, dar cu ascultători care nu pricep nimic sau nu vor să priceapă nimic, cu ascultători care nu simt împreună cu mine ceea ce cânt, şi voi pierde orice dispoziţie de a cânta…”.
