person in black pants and black shoes sitting on brown wooden chair

Comoara din sufletul tău

Exerciţiile de introspecţie ne ajută să avem o relaţie constructivă cu sinele nostru

A te cunoaşte pe tine însuţi este cea mai mare încercare/provocare de care avem parte în această viaţă. Deloc întâmplător, pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi era consemnată tocmai această maximă „Homo nosce te ipsum” („Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi”). Cunoaşterea de sine este o lungă călătorie în cadrul căreia descoperim comoara care există înăuntrul nostru şi de care nu suntem întotdeauna conştienţi, prinşi în vâltoarea vieţii şi absorbiţi de rutina cotidiană ce nu ne mai permite nicio clipă să ne gândim la suflet şi la dorinţele/suferinţele acestuia. Trăim în nişte vremuri atât de tulburi încât a ne face o introspecţie pare un moft şi ceva care nu este absolut necesar. Şi cu toate astea, eu cred că avem nevoie de o întoarcere la noi înşine pentru că dacă suntem împăcaţi cu noi, vom fi în armonie şi cu lumea din jurul nostru… Şi câtă nevoie de echilibru avem!

Eu mi-am dorit mereu să ştiu cine sunt, de unde am venit, de ce m-am născut în această familie şi în acest timp, care este scopul meu, de ce sunt pasionată de anumite lucruri şi nu de altele, ce lecţii am de învăţat, de ce am întâlnit anumiţi oameni, şi nu alţii, şi ce rol joacă aceştia în viaţa mea. La multe dintre aceste chestiuni încă mai caut răspunsuri. Curiozitatea nu mi-a dispărut pe parcursul timpului, ba dimpotrivă s-a accentuat şi sunt convinsă că până la final mă voi lămuri cum stau lucrurile. Cert este faptul că din fiecare întâmplare am învăţat câte ceva despre mine şi despre oameni. Am înţeles în timp că tot ceea ce ofer, primesc înapoi. Dacă fac lucrurile bine, cu maximum de profesionalism şi dedicare, voi primi ceea ce am oferit. Dacă fac lucrurile doar ca să le bifez, voi fi răsplătită pe măsură. Acum ştiu că am venit pe Pământ, în acest secol, pentru a mă perfecţiona şi pentru a fi mai bună decât am fost ieri. Am simţit asta de foarte multe ori şi sunt convinsă că şi alţi oameni au avut aceeaşi senzaţie.

Fiecare zi pe care o trăim aici şi acum este o modalitate de a ne cunoaşte mai bine. Fiecare zi vine cu surprize cărora trebuie să le facem faţă. Pentru mine, 2003 şi 2019 au fost doi ani de cotitură. Boala mamei şi dispariţia tatei au însemnat resetările vieţii mele. Nimic nu a mai fost la fel. Totul s-a schimbat într-o fracţiune de secundă. Mama a primit un verdict necruţător la vârsta de 50 de ani: dacă nu se operează într-o săptămână va părăsi această lume. Tata a dispărut la 77 de ani fără a ne avertiza înainte că suferă de ceva, deşi a fost la medic tot timpul. Problemele părinţilor m-au influenţat foarte mult şi au determinat schimbări pe care nu le-am anticipat niciodată. Graţie lor m-am cunoscut mai bine, am devenit mai deschisă, mai prietenoasă, mai înţelegătoare. Am învăţat să nu-mi fie teamă de nimic şi să fac tot ce pot pentru a rezolva bine toate problemele care îmi apar în cale. Am devenit mai calculată şi mai echilibrată. Nu am pus problemele mele pe umerii celorlalţi şi i-am tratat pe semeni aşa cum mi-am dorit să fiu tratată eu însămi. Scrisul m-a salvat pentru că ceea ce nu puteam spune prin viu grai consemnam în jurnalul pe care l-am ţinut şi care a avut un rol terapeutic, înainte de a şti că psihologii recomandă acest instrument de introspecţie.

În aceşti ani, am învăţat să fiu atentă la emoţiile mele, să-mi ascult intuiţia, să-mi gestionez gândurile şi trăirile, să-mi controlez fricile, furia şi stările de cădere. Nimeni nu o poate face mai bine decât mine şi eu sunt direct răspunzătoare de ceea ce se petrece în interiorul meu. Experienţele prin care am trecut sunt unice şi nu le ar fi putut trăi altcineva în locul meu. Am înţeles că este obligatoriu să ne cunoaştem pe noi înşine pentru că, deşi ne place sau nu, deşi acceptăm sau nu, noi ducem mai departe moştenirea sufletească a neamului din care provenim. Dacă noi facem pace cu noi înşine, urmaşii noştri vor fi mai fericiţi şi echilibraţi. Dacă noi vom fi în război cu noi înşine, copiii vor duce mai departe traumele noastre nerezolvate. Generaţiile născute în anii ’40-’50 nu au fost învăţate să-şi asculte sufletul, să vadă ce se întâmplă cu el, să-şi analizeze stările. Drept urmare, acestea au acumulat umilinţe, frustrări, idei preconcepute pe care le-au transmis urmaşilor. Părinţii noştri nu au ştiut cum să gestioneze stările copleşitoare prin care au trecut, iar noi le-am moştenit. Este de datoria noastră să le rezolvăm şi să aducem armonie în sufletul nostru şi al generaţiilor viitoare.

Oamenii cred că deţinerea de lucruri materiale le aduce fericirea. Eu sunt de părere că acestea le conferă într-o anumită măsură accesul la fericire, dar nu în totalitate. Degeaba ai conturile doldora şi domenii uriaşe, dacă nu ai cu cine să povesteşti la masa de seară, dacă nu te bucuri de întâlnirea cu un prieten sau cu o rudă apropiată, dacă nu găseşti în tine resursele de a ieşi din zona ta de confort şi a face lucruri noi. În Biblie, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să strângem comori în inima noastră. „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”. (Evanghelia după Matei). Sunt de acord în totalitate cu vorbele lui Iisus şi trebuie să recunosc faptul că eu mă bucur mai mult de o discuţie interesantă decât de un lucru material pentru că ştiu că acesta se va deteriora şi se va pierde mai devreme sau mai târziu. O discuţie interesantă îţi înalţă sufletul, te determină să priveşti viaţa şi din alte unghiuri. Este un schimb de energii din care ai numai de câştigat.

Cunoaşterea de sine este un proces important de care trebuie să ţinem seama pe toată durata vieţii. Ideea acestui text a apărut după ce am început să citesc cartea scrisă de psiholog dr. Raluca Anton, „Terapie 1 la 1 cu sinele tău”, publicată la Editura Bookzone, şi pe care o găsiţi în librăriile din toată ţara. Este o carte cu întrebări şi răspunsuri, cu poveşti de viaţă, cu exerciţii, care te invită la cunoaşterea propriei persoane. „Fiecare emoţie are un rol şi un rost şi apare la momentul potrivit, în forma în care ştie să apară, cu toate că acum avem impresia că lucrurile sunt oricum, în orice alt mod, decât cu un sens. Ceea ce simţim nu este complet izolat de povestea noastră de viaţă, de gândurile noastre, de corpul nostru”, susţine Raluca Anton. Moştenirea emoţională este un fapt de care trebuie să ţinem cont dacă vrem să trăim cu adevărat o viaţă frumoasă, liniştită şi împlinită. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt legate între ele şi depinde numai de noi cum le integrăm într-o poveste coerentă, ce poate fi înţeleasă în mod raţional.

Dacă vom avea capacitatea şi deschiderea de a face din când în când un exerciţiu de cunoaştere a sinelui, sunt convinsă că lumea va arăta altfel. Echilibrul din interior va fi transferat în exterior. Nu este nevoie de tehnici sofisticate, ci doar de bunăvoinţă şi de dorinţa de a schimba ceva. Dacă eu sunt bine cu mine din toate punctele de vedere şi cu ceilalţi mă voi comporta la fel de bine. Dacă eu sunt rău cu mine şi cu ceilalţi mă voi comporta la fel de ostil. Este logic să se întâmple aşa. Dacă am o problemă de sănătate, trebuie să mă vindec. Dacă am o problemă sufletească, trebuie să găsesc soluţia cea mai potrivită pentru mine. Este o chestiune de respect şi responsabilitate faţă de propria persoană. „Fericit cel ce s-a făcut înţelept şi nu mai scormoneşte lumea,/ Şi porneşte de la el singur piatra înţelepciunii veşnice/ Numai cel ce se judecă e cu adevărat iniţiat/ El schimbă totul în viaţă şi aur – trebuinţă nu mai are de elixiruri”. (Novalis)