L’Arpeggiata la Festivalul Internaţional „George Enescu”, 2021

Pe harta culturală a lumii

Festivalul Enescu şi Festivalul de Teatru de la Sibiu readuc România în elita artistică mondială

România se află în aceste zile pe harta culturală a lumii graţie unor evenimente care au început sau vor debuta în perioada următoare: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) şi Festivalul Internaţional „George Enescu”. Practic, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se va desfăşura între 20 şi 29 august 2021, iar Festivalul Internaţional „George Enescu” va avea loc între 28 august și 26 septembrie 2021. Cele două evenimente aduc în ţara noastră artişti renumiţi pe care în alte împrejurări publicul nu ar fi putut să îi vadă decât dacă s-ar fi deplasat în străinătate, iar acest lucru nu este întotdeauna posibil din cauza costurilor ridicate. Iubitorii de teatru şi muzică au toate motivele însă să se simtă fericiţi, în condiţiile în care vor putea urmări pe scenă, după o perioadă îndelungată determinată de pandemia de Covid-19, actorii, dansatorii, interpreţii şi trupele favorite.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu reunește artiști din 37 de țări, în peste 600 de evenimente, într-o triplă dimensiune – fizică, hibridă și online – cu tema „Construim speranța împreună”. Astfel, artistul francez Olivier Grossetête și Les Bâtisses Soeurs vor construi, alături de publicul FITS, o replică din carton a clădirilor din centrul istoric al Sibiului, de dimensiuni impresionante, care va fi amplasată în Piața Mică. În premieră, publicul va putea vedea spectacolul „Reflexii”, produs de Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, în colaborare cu partenerii din Alytus (Lituania) și Freiburg (Germania). Tinerii dansatori, sub coordonarea unei echipe artistice din Germania, formată din Sigrun Fritsch, Kien Trinh, Max Rieger și Marielle Koplin, vor prezenta un spectacol prin care vor aduce pe scenă propria lor interpretare asupra temei identității. De asemenea, Barcelona Flamenco Ballet va susține două reprezentații suplimentare ale spectacolului „Flacăra Nopții”. Acesta a fost creat de artiștii spanioli special pentru Festivalul de la Sibiu și va fi prezentat aici în premieră mondială. Barcelona Flamenco Ballet este recunoscută pentru faptul că face din orice spectacol de dans o adevărată operă de artă. Totodată, una dintre cele mai așteptate reprezentații ale celei de-a XXVIII-a ediții a festivalului sibian este spectacolul „Shakespeare-Bach/La Main du Temps”, cu Charlotte Rampling și Sonia Wieder-Atherton. O producție Franța – Marea Britanie, spectacolul aduce pe scenă sonete de William Shakespeare, suite muzicale de J. S. Bach, Charlotte Rampling – voce și Sonia Wieder-Atherton – violoncel, „pentru ca lumina unei întâlniri să strălucească în ritmul a două limbi, prin cântecul vocii lor”. Nu trebuie să uităm că Festivalul de la Sibiu are şi o bogată secțiune dedicată atelierelor și masterclass-urilor, la care vor participa nume mari din lumea artistică mondială: Eugenio Barba, Michėle Noiret, Julia Varley, Eyal Dadon, Irina Kruzhilina și Andreas Manolikakis.

Michėle Noiret la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 2021 – Sursa: https://www.sibfest.ro/noutati/44

Barcelona Flamenco Ballet la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 2021 – Sursa: https://www.sibfest.ro/noutati/45


Pe de altă parte, ediţia jubiliară a Festivalului Internaţional „George Enescu” va aduce la Bucureşti 32 din cele mai apreciate orchestre la nivel mondial, din 14 țări. Este vorba despre: London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, Orchestra Filarmonică Regală din Londra, Academy of St. Martin in the Fields, Philharmonia London, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, Filarmonica din München, Orchestra Del Teatro Alla Scala din Milano, Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, Orchestra Națională a Franței, Les Dissonances, Royal Concertgebouw Orchestra, Rotterdam Philharmonic Orchestra şi Ansamblul Arpeggiata. Pentru prima oară pe scena Festivalului Enescu vor fi prezente London Mozart Players, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare, Orchestra Filarmonică din Zagreb, Orchestra de Stat din Atena şi Filarmonica Mării Baltice. Printre starurile feminine care vor urca pe scena prestigiosului eveniment se numără Diana Damrau, Joyce DiDonato, Yuja Wang, Sonya Yoncheva şi Khatia Buniatishvili, iar printre cele masculine îi putem enumera pe Vladimir Jurowski, Vassily Petrenko, Jose Cura, Philippe Jaroussky, Gautier Capuçon și Leonidas Kavakos. Publicul va putea asculta în premieră mondială o operă compusă de faimosul tenor, compozitor și dirijor Jose Cura, „Te Deum”, dedicată aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului Enescu. De altfel, „abordarea amplă a lucrărilor lirice este una din liniile trasate de directorul artistic Vladimir Jurowski și a adus Festivalului Enescu nominalizarea la International Opera Awards 2020, pentru programul său din 2019”, după cum susţin organizatorii.

L’Arpeggiata la Festivalul Internaţional „George Enescu”, 2021

L’Arpeggiata la Festivalul Internaţional „George Enescu”, 2021 – Sursa: https://www.festivalenescu.ro/larpeggiata/

Academy of St Martin in the Fields la Festivalul Internaţional „George Enescu”, 2021 – Sursa: https://www.festivalenescu.ro/academy-of-st-martin-in-the-fields/

Cele două festivaluri au meritul de a face să se vorbească despre România şi altfel decât se discută în mod obişnuit ca despre  o ţară în care domneşte haosul, corupţia şi nepăsarea. Este o performanţă ca un mare actor sau o orchestră prestigioasă să te includă în programul său de turneu. Dacă nu îi oferi garanţia că reprezentaţia se va desfăşura în cele mai bune condiţii, la standardele de calitate cerute, este greu de crezut că acesta/aceasta va mai veni şi a doua oară în ţara ta şi te va recomanda şi altcuiva. Vă îndemn din toată inima ca în august şi septembrie să urmăriţi fie live, fie online, cele două evenimente culturale pentru că eu cred că veţi fi mai bogaţi spiritual după ce le veţi viziona. Muzica şi teatrul au menirea de a scoate tot ce este mai bun din noi, de a ne transforma şi de a ne arăta că viaţa este un miracol de care nu suntem pe deplin conştienţi. Important de precizat este şi faptul că postul public de televiziune va difuza concerte şi ediţii speciale dedicate Festivalului Enescu. Jurnaliştii Marius Constantinescu, Valentina Băinţan, Claudia Spătărescu, Claudia Robu şi Cătălin Sava vor realiza interviuri cu artiştii invitaţi în festival şi vor discuta despre orchestrele şi interpreţii prezenţi la această ediţie. TVR va difuza în direct 15 concerte de referinţă, iar ulterior vor fi prezentate înregistrări ale tuturor spectacolelor din festival. Aşadar, urmează o perioadă încărcată din punct de vedere cultural şi de care trebuie să ne bucurăm din tot sufletul.