„Trec o singură dată prin viață. Tocmai de aceea, orice lucru bun pe care îl pot face trebuie să-l fac acum… pentru că nu voi mai trece din nou pe aici”.
(Maica Tereza)
Vorbim adeseori despre faptul că ne dorim să trăim într-o lume mai bună. Realitatea ne demonstrează, însă, că sintagma „o lume mai bună” este o utopie frumoasă, dar greu de aplicat în practică. Oamenii nu au ajuns încă la acel grad de înțelepciune care să le permită să evite răul din viața lor. Dimpotrivă, existența răului le dă putere, încredere, forță, motivație. Din acest motiv, există atât de multe conflicte, războaie, atentate, neînțelegeri. Răul este mult mai seducător decât binele și le oferă celor implicați adrenalina de care au nevoie și pe care nu o pot găsi în altă parte. Te simți mai puternic și invincibil atunci când ești angrenat într-un conflict decât atunci când faci bine. Știrile despre războaiele din Ucraina și din Israel, care a izbucnit la începutul acestei luni, fac parte deja din cotidianul nostru. Din nefericire, noi nu le putem opri și tot ce putem face este să asistăm neputincioși la spectacolul ororilor care ni se aduc la cunoștință în fiecare zi. Nu știm cum și când se vor încheia aceste conflicte și tot ce putem face este să ne rugăm Cerului să ne păzească și să nu ne afecteze și pe noi. Suntem cumva la mâna hazardului…
Din punctul meu de vedere, războaiele care există în lume au drept cauză incapacitatea oamenilor de a se iubi unii pe alții, de a se înțelege, de a se ajuta, de a trece de orgoliile mărunte, de a se asculta. Și spun asta bazându-mă pe ceea ce afirma Maica Tereza în discursurile sale publice. Călugărița albaneză susținea că nu avem pace pentru că „am uitat că ne aparținem unul altuia”, dar și că în lume este mai multă foame de „dragoste și apreciere decât de pâine”. Înclin să îi dau dreptate. Este clar că oamenii, cei care pornesc conflicte, nu se iubesc și nu se respectă pe ei înșiși și drept urmare, nu îi pot iubi și respecta pe ceilalți, iar pentru ei conflictul este rațiunea lor de a fi. De-a lungul vieții, am observat că oamenii împăcați cu ei înșiși sunt liniștiți, emană bunătate, echilibru, înțelegere, sunt deschiși dialogului și nu caută conflictul cu orice preț. În schimb, oamenii neîmpăcați cu ei înșiși sunt într-un război permanent cu oricine, orice le-ai zice e pricină de gâlceavă, nu vor să aibă dreptate decât ei și trebuie să fii foarte precaut atunci când ești în preajma lor pentru că nu știi cum vor reacționa. Atunci când astfel de oameni ajung în poziții înalte în societate vor genera fără doar și poate conflicte pentru că așa le este firea. Mai apoi, întreaga lume va avea de suferit din cauza deciziilor lor…
Când căutăm sursa conflictelor de orice fel poate că ar fi bine să ne uităm la persoanele care le-au declanșat, la istoricul famillilor din care provin și la valorile/principiile cu care au crescut și au pornit în viață. Abia atunci vom putea avea portretul corect al acestora. Nimic nu este întâmplător. Totul are o logică. Lumea nu poate fi mai bună pur și simplu. Fiecare dintre noi trebuie să contribuim într-un fel. Suntem o parte din întregul care se numește umanitate. Depindem unii de alții mai mult decât credem. Dacă în famillile noastre au existat sau există neînțelegeri, acestea vor fi duse mai departe în societate. Nu degeaba spunea Maica Tereza: „Dacă vrei să schimbi lumea, du-te acasă și iubește-ți familia”. Grija, înțelegerea și respectul pentru membrii familiei se răsfrânge și asupra societății. Iubirea pe care o avem acasă o dăruim mai departe lumii. Dacă acasă nu avem parte de înțelegere, încredere, apreciere, dragoste, o vom căuta în altă parte. Atunci când generăm un conflict, o facem pentru că avem nevoie de atenție. Peste noapte ajungem vedete, iar lucrul acesta ne hrănește enorm. Foamea de dragoste, de apreciere și de atenție este mai mare decât cea de pâine. Nu ar trebui să ne mire. Este o nevoie care trebuie satisfăcută. Şi ar mai fi un aspect care trebuie punctat. Violenţa este intens mediatizată. Atâta timp cât la ştiri sunt prezentate fapte violente, iar filmele sunt la rândul lor din ce în ce mai violente, este evident că violenţa va fi privită întotdeauna o normalitate. Câtă vreme nu se va pune accent pe educaţie, pe carte, pe îndepărtarea răului, nimic nu se va schimba.
De peste 2.000 de ani oamenii se războiesc între ei, iar miza este neînsemnată. Nu există un învingător cert. Dimpotrivă, toată lumea are de pierdut. Câte sute de ani mai trebuie să treacă pentru ca noi, specia umană, să căutăm pacea și nu războiul? Poate că ar bine ca acum în al 12-lea ceas să învățăm să facem bine și să ne facem bine unii altora. Maica Tereza spunea pe bună dreptate că trecem o singură dată prin viață și orice lucru bun pe care îl putem face trebuie să îl facem acum pentru că nu știm dacă vom mai avea posibilitatea altădată. Poate că ar trebui să fim mai calculați, mai înțelepți, mai empatici. Să medităm mai mult la consecințele faptelor noastre, să nu mai punem gaz pe foc și să ne gândim la felul în care construim viitorul copiilor/nepoților noștri. O lume mai bună nu este o utopie, un lucru irealizabil, atâta timp cât fiecare dintre noi ne străduim să facem bine în familia în care ne-am născut și în societatea în care trăim. Mă înşel?