Tot ce rămâne după noi este amintirea și felul în care i-am făcut pe ceilalți să se simtă în prezența noastră
V-ați gândit vreodată care este cea mai importantă moștenire pe care ați primit-o de la familia dvs.? Dacă vă gândiți strict la lucruri materiale, palpabile, aflate în documentele oficiale, de succesiune, eu vă propun să vă îndreptați atenția spre cele oarecum invizibile, sufletești, spre comorile care contează cel mai mult, dar care nu sunt niciodată băgate în seamă sau sunt trecute pe planul doi. Cred că bogăția cea mai însemnată pe care o dobândim de la familiile noastre este reprezentată de amintirile, senzațiile, emoțiile, bucuriile și fricile pe care le avem de la ele. Restul sunt doar niște lucruri pur și simplu omenești, care arată un anume fel de a fi al societății și dezvoltării ei. Și atât. Nimic mai mult.
Fie că ne place sau nu vine o perioadă când trebuie să ne gândim cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm, care sunt valorile în care credem și pe care le ducem mai departe. Cine suntem? O întrebare dificilă la care se poate răspunde în multiple feluri si din diferite puncte de vedere. Poate că răspunsul cel mai potrivit în această situație este acela că noi, fiecare în parte, suntem rodul generațiilor care au fost înaintea noastră, care ne-au transmis un anumit fel de a fi, un set de principii și de conduite după care ne trăim viața. De unde venim? Am fost trimiși pe Pământ cu o misiune pe care trebuie să o îndeplinim, la fel ca toți strămoșii noștri, dar poate că rolul nostru este acela de a îndrepta greșelile înaintașilor noștri, de a ne vindeca neamul prin acțiunile noastre și de a-i face parcursul mai luminos și mai puternic. Încotro ne îndreptăm? Acolo unde considerăm noi că trebuie să fim. Am învățat lecțiile trecutului, nu mai vrem să repetăm comportamentele greșite ale înaintașilor noștri – străbunici, bunici și părinți – și suntem dispuși să facem schimbarea pe care ne-o dorim și care poate aduce numai beneficii generațiilor viitoare. Suntem legați prin fire nevăzute de strămoșii noștri și le ducem moștenirea sufletească mai departe.
Atunci când răsfoim albumul cu fotografii al familiei ni se umple sufletul de bucurie pentru că în felul acesta bunicii și părinții sunt din nou împreună cu noi, zâmbindu-ne din imagini și dându-ne speranță că viața este frumoasă, merită trăită și că putem trece peste toate obstacolele, care sunt menite de fapt să ne călească, insuflându-ne optimism și încredere că totul va fi bine și orice dificultate poate fi învinsă. Amintirile cu cei dragi ai noștri sunt cele mai prețioase lucruri pe care le avem în această existență. Privindu-i în poze ne amintim ce au zis cândva, cum ne-am simțit atunci și tot ce ne dorim este să fim iarăși împreună. Viața capătă, astfel, culoare, sens, contur. Tot ce rămâne după noi este amintirea și felul în care am rămas în memoria celorlalți și cum i-am făcut să se simtă în prezența noastră. Poate că nici nu v-ați gândit la toate aceste aspecte, însă atunci când cei toți cei dragi pleacă într-o lume mai bună, pentru că așa este legea firii, începi să te gândești și la lucruri pe care înainte le ignorai. Deodată, casa în care locuiești devine mai liniștită, nimeni nu-ți mai cere nimic, nu îți mai povestește, nu te mai ceartă. Nimic nu mai este ca înainte. Senzația de așteptare este cea care te stăpânește. Aștepți ca cineva să se întoarcă acasă, să îți spună câte în lună și în stele, să te treacă prin toate stările. Și orele trec una după alta și nu se întâmplă nimic. Nu se mai întoarce nimeni. Singurătatea îți creează un gol în stomac pe care nu îl poți umple decât cu amintirile legate de cei dragi.
Am o stare neplăcută de fiecare dată când aud de conflicte în familie, de părinți care nu se înțeleg cu copiii, de frați care nu se înțeleg din cauza lucrurilor materiale. Ceea ce nu conștientizează ei este faptul că toate, dar absolut toate lucrurile materiale se strică, se pierd, se degradează. Singurele lucruri care contează cu adevărat sunt înțelegerea cu cei dragi și cultivarea armoniei în familie. Restul sunt doar efemeride. Pe o casă sau un teren ești stăpân 40-50 de ani. După care vine altul. Și tot așa. Nimeni nu stăpânește nimic. Suntem la mâna destinului și a Cerului. În esență, nu avem nimic pentru totdeauna. Avem doar impresia aceasta. Greșită, de altfel. Eu mi-aș dori foarte mult să pot reconstitui în prezent, în timp ce dvs. citiți aceste rânduri, reuniunile de familie de pe vremea când eram copil. Duminica era sărbătoare. Bunicii sau părinții aveau întotdeauna oaspeți. Erau vizitați de frați sau surori. Povesteau în jurul mesei și se bucurau de fiecare clipă petrecută laolaltă. Îmi amintesc cum îi priveam și cum le sorbeam cuvintele. În mintea mea credeam că toate aceste reuniuni de familie sunt veșnice și nu mă gândeam că fiecare unchi sau mătușă vor pleca rând pe rând și că acele întâlniri nu se vor mai întoarce niciodată.
Având în vedere că în ultimii ani i-am pierdut pe toți cei din familie, așa cum am povestit în mai multe texte, eu vă sfătuiesc să petreceți cât mai mult timp cu cei dragi. Este cea mai prețioasă moștenire de care puteți avea parte. Discutați cu ei, plimbați-vă, strângeți-vă în jurul mesei, plecați împreună în vacanțe. Nu alimentați conflicte și nu cultivați invidia. Bucurați-vă de tot ceea ce aveți. Faceți cât mai mult bine. Tezaurizați clipa prezentă. Cândva veți constata că toate aceste lucruri, aparent simple și neînsemnate, sunt mai prețioase decât credeți. Întrețineți relațiile cu familia dvs. extinsă – unchi, mătuși, veri – și vă veți simți mai bine. Deși acum există o reticență, o tendință de izolare, determinată de pandemie, și nimeni nu mai vrea să vadă pe nimeni, încercați să treceți peste ea și viața dvs. va fi mai frumoasă și mai bogată. Faceți-vă timp pentru a petrece cu cei dragi. Nu mai faceți pe ocupații. La un moment dat veți regreta că nu ați găsit timp pentru ei și că v-ați preocupat de prostii. În fond, toate aceste întâlniri vor constitui în timp o nestemată la care vă veți întoarce în momentele grele, mai ales când cineva pleacă, și de care vă veți aminti cu plăcere. Profitaţi de ele şi nu lăsaţi nimic la voia întâmplării.