food dawn man love

Lecturi… într-o iarnă atipică

Să petrecem momente plăcute şi pline de motivaţie alături de câteva cărţi interesante

Pentru că ne aflăm în prima lună a anului şi am început să facem planuri pentru 2022, dar şi pentru că suntem martorii unei ierni atipice, aşteptând cel puţin la Braşov, ca zăpada să-şi facă simţită prezenţa, cred că remediul potrivit în acest peisaj este cititul. Vă propun în continuare spre lectură câteva dintre titlurile care se află deja pe rafturile librăriilor şi care vă pot oferi momente plăcute şi pline de motivaţie la început de an nou.

„Cofetăria cu miracole”, de Christian Escribà, Sílvia Tarragó (Editura Humanitas Fiction, 2021). Romanul ne introduce în universul catalan şi ne face părtaşi la sărbători și tradiții locale deosebit de pitorești, precum și la evenimente care au marcat dramatic viața oamenilor, urmărind două destine, cel al lui Mateu Serra și cel al tinerei Alba. Mateu Serra, un orfan răzbătător  transformă o mică brutărie de cartier într-o cofetărie modernă, în timp ce Alba, pasionată de dulciuri și înzestrată cu un talent neobișnuit, nu-și dorește decât să lucreze la faimoasa cofetărie Escribà. „Nimic nu-i plăcea mai mult Albei decât să meargă la cofetărie cu bunica și să aleagă dulciuri. Nu mult a trecut până când i s-a dat voie să intre în bucătărie; familia și-a dat seama că fetița avea un dar aparte, acela de a intui esența fiecărui aliment și felul cum poate spori aceasta savoarea vechilor rețete. Și fiindcă descoperirea unor noi nuanțe de gust era pentru ea o provocare mai captivantă decât oricare alta, Alba nu se temea să experimenteze, iar timpul trecea în zbor, printre cuptoare și cratițe”.

„O viață minunată. Cum să găsim un sens al existenței”, de Frank Martela (Editura Humanitas, 2022). Cartea scrisă de cercetătorul și filozoful Frank Martela încearcă să afle ce anume conferă semnificație existenței noastre, de ce suntem nemulțumiți de prezent și de ce avem mereu dorința de a depăși etapa în care suntem. Lucrarea are trei părţi: „De ce caută oamenii sensul vieţii”, „Problema sensului: O nouă perspectivă” şi „Căi spre o viaţă mai plină de sens”. „În concepția idealistă modernă, ai libertatea să-ți găsești propriul sens al vieții și să-ți marchezi propriul drum unic pe baza valorilor pe care singur ți le-ai ales. Din păcate, în loc să te simți eliberat, te simți doar secătuit. Lucrezi  mai  mult,  mai  inteligent  și  mai  eficient  decât generațiile dinainte, dar poți explica tot mai puțin de ce tragi atât de tare. Cărui scop îi servește munca ta epuizantă? Ai căzut de bunăvoie în «capcana omului ocupat», pe care autorul Tim Kreiner o descrie atât de elocvent: «A fi ocupat servește ca un fel de asigurare existențială, ca un mijloc de protecție împotriva vidului; evident, viața ta nu poate fi absurdă sau banală sau fără sens dacă ești atât de ocupat, complet prins, solicitat în fiecare oră din zi». Faci tot ce poți ca să rămâi ocupat și să păstrezi acest sentiment al urgenței pentru a evita plictiseala și amenințarea de a fi singur cu gândurile tale”.

„Răspunsuri scurte la marile întrebări”, de Stephen Hawking (Editura Humanitas, 2021). Există Dumnezeu? Cum a început totul? Putem prezice viitorul? E posibilă călătoria în timp? Ar trebui să colonizăm spațiul? Ne va depăși inteligența artificială? Acestea sunt întrebările la care răspunde Stephen Hawking, una dintre cele mai strălucite minţi pe care le-a avut omenirea. Celebrul om de ştiinţă s-a născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau trei sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei şi a devenit cel mai cunoscut fizician de la Einstein încoace. A fost titularul Catedrei de Matematică de la Cambridge, catedră în fruntea căreia s-a aflat, cu trei secole în urmă, Isaac Newton. S-a stins din viaţă în 14 martie 2018, dar contribuţia sa la popularizarea ştiinţei în rândul publicului larg este enormă. „Imaginea noastră asupra universului s-a modificat mult în decursul ultimilor cincizeci de ani, şi nu pot fi decât fericit dacă am contribuit și eu cu ceva. Era spaţială ne-a adus, ca pe o adevărată revelaţie, o nouă perspectivă asupra universului. Atunci când privim Pământul din spaţiu, ne putem vedea pe noi înşine într-o imagine de ansamblu. Vedem unitatea, nu diviziunile. E o imagine atât de simplă, cu un mesaj atât de convingător: o singură planetă, o singură umanitate! Vreau să mă alătur celor care spun că e imperios necesar să acţionăm neîntârziat pentru a face faţă provocărilor majore care stau azi înaintea omenirii. Sper ca în viitor, când eu nu voi mai fi, oamenii care deţin puterea să dea dovadă de creativitate, curaj şi capacitate de a conduce lumea aşa cum trebuie. Fie ca ei să se poată ridica la înălţimea proiectelor noastre de dezvoltare şi să acţioneze nu în interes propriu, ci în interesul nostru, al tuturor. Sunt cât se poate de conştient de cât de preţios este timpul. Să preţuim acest moment. Să acţionăm!”.