Trăim nişte vremuri atât de tulburi încât uneori mă întreb cum de mai suportă pământul toate câte le fac oamenii. Războaie, conflicte, orgolii nemăsurate. Constatăm cu tristeţe că lumea este la fel ca acum un an, doi sau cinci ani. Nu s-a schimbat nimic în bine. Ba dimpotrivă, situaţia s-a înrăutăţit. Apar noi şi noi conflagraţii, oamenii sunt tot mai separaţi, răul domină şi mai mult. Ne aflăm în preajma Sfintelor Sărbători de Paşte şi cred că trebuie să medităm pentru o clipă la ceea ce se întâmplă cu noi. Zilele trecute, postam pe pagina de Facebook „În luminile rampei” o zicere a Papei Ioan Paul al II-lea: „Așa cum merge familia, așa merge națiunea și așa merge toată lumea în care trăim”. Poate că toate aceste neînţelegeri care apar în societate şi de care nu scăpăm îşi au originea în propriile noastre familii, în felul în care ne comportăm unii cu ceilalţi în spaţiul nostru cel mai intim – acasă. Suveranul Pontif are dreptate. Dacă acasă toate sunt în regulă, ne respectăm şi ne apreciem unii pe ceilalţi, ne bucurăm de reuşitele noastre, suntem deschişi şi comunicăm cinstit, fără ascunzişuri, suntem consecvenţi în deciziile pe care le luăm, la fel vom fi şi în societate.
Numai că în multe dintre familii nu există nici înţelegere, nici armonie, nici dialog. Există mai degrabă o serie de monologuri pe care fiecare le spune fără a-l asculta pe celălalt. O dată ieşit din mediul familial, monologul continuă la serviciu, la cumpărături sau oricare altă împrejurare. Conflictele de acasă le determină pe cele din societate. Din acest motiv, lumea arată aşa cum arată. Este foarte simplu. Puţinii oameni care vor să schimbe lucrurile şi să facă ceva constructiv nici nu sunt băgaţi în seamă. În fond, ce ne trebuie atâta armonie? Este plictisitoare! Şi cu toate astea, nu putem continua aşa la nesfârşit. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem este să ne cunoaştem şi să ne ascultăm pe noi înşine. Nu degeaba se spunea în Antichitate „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Dacă ştim cine suntem, ce vrem, ce putem face, atunci vom avea capacitatea de a-i asculta şi de a-i înţelege pe semenii noştri. Dacă rezolvăm conflictele din interiorul nostru, le vom rezolva şi pe cele cu ceilalţi. Dacă noi suntem echilibraţi şi ceilalţi vor începe să fie pentru că vor avea în faţă exemplul viu. Dacă noi suntem dispuşi să ne vindecăm mintea, trupul şi sufletul îi vom determina, mai devreme sau mai târziu, şi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru. Chiar dacă este dificil. Trebuie să ne iertăm şi ne vindecăm pe noi înşine. Dacă fiecare va face acest lucru, societatea se va schimba în bine. Dacă nu, va fi la fel cum este în prezent.
Poate mai mult ca niciodată de Sfintele Sărbători de Paşte ne amintim că Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să ne iubim unii pe alţii. Să cultivăm iubirea, şi nu separarea. „Acesta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu”. (Sfânta Evanghelie după Ioan, 12-16). Să ne iubim şi să ne acceptăm unii pe ceilalţi este, fără îndoială, o provocare pentru fiinţa umană. A-l accepta pe celălalt cu toate ezitările, defectele, ideile eronate este un lucru greu de înfăptuit. A-l ierta atunci când a greşit, uneori cu voie, alteori fără voie, este o încercare pentru fiecare om. Trebuie ca, mai întâi, să te ierţi şi să te accepţi pe tine însuţi ca să poţi face acelaşi lucru cu semenul tău.
Despre imensa iubire pe care Dumnezeu o transmite oamenilor scrie foarte frumos Eric-Emmanuel Schmitt în volumul „Provocarea Ierusalimului. O călătorie în Ţara Sfântă”, publicat recent la Editura Humanitas Fiction. Scriitorul afirmă că pe Via Dolorosa a simţit dragostea lui Dumnezeu. Iisus, fiinţa mistică, s-a smuls din universul de „poveşti şi legende” şi a venit „lângă mine goală, de carne”. Deodată, totul s-a schimbat. Provocarea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor, mai ales celor care vizitează Ierusalimul, este nu ca ei să-L asculte, ci să se asculte. „La Ierusalim, unde a început totul, nimic nu este încheiat. Oraşul de trei ori sfânt, teatru al dezacordurilor interreligioase, ne dă de gândit. Trebuie să fraternizăm. Pentru această încercare, Dumnezeu ne somează să ne cântărim pe noi înşine, fie că suntem evrei, creştini, musulmani, agnostici. La Ierusalim mai mult decât oriunde altundeva, Dumnezeu ne provoacă, ne împinge nu doar către divin, ne invocă umanitatea în ce are aceasta mai polivalent, mai complex, mai înclinat către armonie. Dumnezeu Tatăl? Atunci cele trei monoteisme trebuie concepute ca o frăţie. Ne vom arăta oare, într-o bună zi, în stare să acceptăm provocarea Ierusalimului?”, notează Eric-Emmanuel Schmitt. Iisus a acceptat suferinţa provocată de oameni. Nu a vrut să scape, deşi ar fi putut. Era, în fond, Dumnezeu întrupat pe Pământ. A trecut prin tot supliciul pentru a le arăta oamenilor că iubirea („Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”) şi iertarea („Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”) pot duce la vindecarea sufletului.
În această perioadă în care poate ne gândim mai mult la lucruri strict omeneşti legate de Sărbătoarea Paştelui ar fi bine să ne ridicăm ochii la cer, să ne cercetăm inima şi să vedem ce contează cu adevărat pentru noi. Oare toate bunurile pe care le deţinem ne oferă liniştea şi mulţumirea pe care le dorim? Suntem în armonie cu noi şi sufletul nostru? Avem capacitatea de a ne ierta şi de a-i ierta şi pe ceilalţi? Suntem capabili să ne schimbăm modul de gândire? Cât de bine ne cunoaştem şi ne înţelegem felul de a fi? Vrem să ne vindecăm de nelinişte, egoism şi frică?