Bunurile materiale nu ne aduc neapărat fericirea, mulţumirea şi bucuria pe care le căutăm
A fi sau a avea? O întrebare care continuă să ne pună pe gânduri. Aşa cum ştim cu toţii societatea consideră că lucrurile materiale sunt mai importante decât cele spirituale. Dacă „a fi” este un verb legat de ceea ce suntem noi cu adevărat, „a avea” este unul care se referă strict la acumulările de ordin material. Din punctul meu de vedere, raportul dintre „a fi” şi „a avea” necesită o discuţie amplă, mai ales că viaţa ne arată cât de fină şi fragilă este graniţa dintre cele două.
De cele mai multe ori „a avea” nu echivalează întotdeauna cu a fi fericit, mulţumit, împăcat cu sine, bucuros, motivat, încrezător în forţele proprii. Ba dimpotrivă, acumularea de bunuri materiale aduce o mulţime de necazuri atunci când nu ştim cum să gestionăm toate aceste posesiuni. Sunt absolut convinsă că fiecare dintre noi ştim sau am văzut persoane care cheltuiesc bani cu nemiluita şi cumpără tot felul de obiecte, folositoare sau nu. De fapt, toate acele obiecte vin să umple într-un fel golul imens, care există în sufletul lor şi care nu poate fi acoperit în alt mod. Totodată, mai există şi persoane care fac tot felul de acte filantropice, dar procedează aşa tot pentru a umple un gol. Prin ceea ce dăruiesc ei încearcă să se facă iubiţi şi acceptaţi. Cred că sărbătorile, cum sunt şi cele de Paşte, sunt un prilej potrivit de a dezvălui esenţa noastră reală şi poate că ar fi util şi un exerciţiu de imaginaţie în care ar trebui să ne închipuim cum am fi noi dacă nu am avea niciun fel de bun material. Ce am spune despre noi dincolo de lucrurile materiale pe care le deţinem, de funcţiile şi de locul pe care îl ocupăm în societate, cum ne-am caracteriza dincolo de spoială şi de superficialitate. Este un exerciţiu dur, dar foarte eficient şi necesar. Care este contribuţia noastră reală la această lume? Ajutăm lumea în sens pozitiv sau negativ? Suntem egoişti sau ne pasă cu adevărat de cei de lângă noi?
Istoria este plină de exemple de oameni celebri, care s-au confruntat cu probleme foarte mari din punct de vedere sufletesc, deşi din punct de vedere material aveau tot ce îşi puteau dori şi mai mult decât atât. Oamenii se refugiază în diverse adicţii (alcool, tutun, droguri) pentru că nu pot gestiona furtuna care există în mintea şi sufletul lor, iar toate aceste substanţe, care provoacă dependenţă, îi ajută să treacă mai uşor prin viaţă. Trebuie să fii foarte puternic pentru a gestiona celebritatea, lumina reflectoarelor, presiunea din jur, vorbele oamenilor. Recentul caz al Anei Morodan, prinsă sub influenţa alcoolului şi substanţelor interzise, este emblematic în acest sens. „Pentru copiii și tinerii care mă urmăresc și care visează să fie și ei influenceri. Nu faceți ca mine. Să nu vă credeți mai puternici decât viața, să nu vă lăsați seduși de celebritate și să riscați totul pentru asta. Să nu vă faceți că zâmbiți și că sunteți fericiți când nu mai e niciun pic de soare în viața voastră. Nu merită. Pentru toți ceilalți, am greșit, îmi pare rău că v-am dezamăgit și sunt recunoscătoare că n-am făcut mai mult. Am vrut doar să fiu o fată iubită și fericită”, a afirmat Ana Morodan în mesajul pe care l-a transmis după nefericitul eveniment. Deşi şi-a cerut iertare pentru faptele sale, Ana Morodan a fost sfâşiată de marele public. „Am vrut doar să fiu o fată iubită și fericită” este propoziţia care ar trebui să ne provoace o tresărire înainte de o judeca prea aspru.
Ne place enorm să aruncăm cu piatra în cel care a căzut sau în cel care are probleme, dar rareori oferim o soluţie. Adorăm să comentăm („ai auzit ce a păţit …?), să ne arătăm superioritatea, să fim moralişti, dar nu facem nimic concret pentru a rezolva situaţia. Lovim cu ajutorul cuvintelor pentru a ne simţi mai bine, pentru a fi validaţi, pentru ca ceilalţi să nu ne vadă neajunsurile. Nu suntem capabili să iertăm, să ne uităm cu obiectivitate în propriile suflete şi să schimbăm ceea ce este de schimbat. Problemele Anei Morodan – alcoolul, substanţele interzise, depresia – la care trebuie să adăugăm violenţa, sunt problemele nerezolvate ale României din ’89 încoace. În multe familii, alcoolul şi violenţa sunt la ordinea zilei de ani întregi. Copiii crescuţi în aceste medii vor face şi ei la fel la maturitate pentru că nimeni nu le-a oferit o alternativă. Numai educaţia, autoeducaţia şi existenţa modelelor autentice pot schimba lucrurile. Papa Francisc spunea, la un moment dat, că oamenii trebuie să construiască poduri între ei, şi nu ziduri. A întinde mâna celuilalt, a-l ajuta să treacă peste cumpăna în care se află, a-l sprijini, a căuta să aduci binele şi a învinge răul este soluţia cea mai potrivită. Binele se face în linişte, dar efectele sale sunt atât de importante. Tot suveranul pontif afirma că „un copac care cade face mai mult zgomot decât o pădure care creşte” şi aşa este şi cu binele. Oamenii sunt răi, violenţi şi au un comportament toxic pentru că se simt neiubiţi, neacceptaţi şi nu au cu cine discuta despre tumultul lor sufletesc, iar dacă sunt celebri şi cineva câştigă bani după urma lor, ei înţeleg că sunt importanţi în măsura în care aduc profit. Dincolo de profit, nu mai contează nimic. Oricând pot fi aruncaţi ca o măsea stricată, dacă nu mai corespund criteriilor.
Reuşita în viaţă depinde, în opinia mea, de echilibru, de găsirea propriului drum, de corectitudinea faţă de propria persoană şi de cei din jur. În fapt, reuşita ţine de înţelegerea celui de lângă tine, de comunicarea sinceră cu sine şi cu ceilalţi, de bucuriile simple, de înţelepciune, de curăţenia sufletească, de grija faţă de propria sănătate şi a familiei tale. Faptele trebuie să depună mărturie pentru noi, nu vorbele. Nu putem pretinde celuilalt ceea ce noi înşine nu facem, cum vedem că se întâmplă în spaţiul public din România. Întâi trebuie să facem noi ceea ce spunem şi abia apoi să pretindem celuilalt. Aşa este corect şi de bun simţ. Reuşita nu ţine de etalarea bogăţiilor. Bunurile materiale nu pot compensa lipsa echilibrului sufletesc, lipsa reperelor, nerezolvarea dependenţelor dobândite în tinereţe. Starea de bine depinde în exclusivitate de capacitatea noastră de a gestiona binele şi răul, iar viitorul îl facem noi „cu mâinile, cu inima, cu dragostea, cu pasiunile, cu visele, cu ceilalţi”. (Papa Francisc).